Friday , April 26 2024

Ministrul Sanatatii, acuzat de abuz in serviciu si deturnare de fonduri europene

Acuzaţii grave la adresa lui Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii. Agenţia Naţională de Integritate îl învinuieşte pe acesta de abuz în serviciu, folosirea de informaţii confidenţiale în interes personal, deturnare de fonduri europene şi conflict de interese, conform Realitatea TV.
Potrivit ANI, în perioada martie 2009 – septembrie 2010, Cepoi a deţinut simultan functia de director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, manager al unui proiect cu fonduri europene şi membru al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor.
În calitate de manager de proiect, Vasile Cepoi a semnat un parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, unde deţinea funcţia de director, dar şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, unde era angajată soţia lui. În acest fel, Vasile Cepoi şi soţia sa au obţinut peste 40.000 de euro.
“Prin semnarea Acordului de parteneriat şi angajarea DSP Iaşi ca partener în proiect, dl. Cepoi Vasile a intrat în posesia unor informaţii din interiorul instituţiei publice pe care le-a utilizat ulterior pentru obţinerea unor avantaje patrimoniale sub formă de remunerație, fiind angajaţi în proiect atât dumnealui, cât şi soţia”, se arată în comunicatul ANI.
Vasile Cepoi a fost în data de 9 august la Agenţia Naţională de Integritate, unde a luat cunoştinţă de actele din dosar.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …