Saturday , April 27 2024

Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la București pe tema canalului Bâstroe

Premierul Ciucă a anunţat, luni, că ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat la Ministerul de Externe pentru a da autorităţilor române aprobarea de a verifica lucrările din zona Canalului Bâstroe. Întrebat despre lucrările de dragare din zona Bâstroe, premierul a spus că a discutat şi sunt mai multe instituţii care au atribuţii în a monitoriza şi verifica activitatea.

”Am discutat cu Ministerul de Externe, am discutat cu ministerul Transporturilor. Fiecare dintre ele au datoria ca înainte de a iniţia alte demersuri decât cele care au fost făcute publice, să verifice. Motiv pentru care Ministerul de Externe este coordonat cu Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor, a iniţiat notele verbale către Ambasada Ucrainei la Bucureşti, a fost primit un răspuns în care se specifică faptul că au fost executate lucrări de întreţinere şi astăzi, la Ministerul de Externe, va fi prezent ambasadorul Ucrainei, prin care i se va solicita ca în perioada următoare să primească aprobare pentru verificarea lucrărilor”, a spus şeful Executivului.

”Este vorba de executarea unor lucări care au impact pe mediu, au impact asupra Deltei Dunării”, a precizat premierul.”Daţi-ne voie să verificăm şi să confirmăm aceste date, niciuna dintre instituţiile la care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date. Până când nu ajungem pe canal să putem să verificăm şi să executăm măsurătorile de adâncime…de aceea am spus că domnul ambasador astăzi va fi la Ministerul de Externe şi discuţia va fi pentru obţinerea aprobării ca mijloacele noastre tehnice să poată să meargă pe canal”, a mai anunţat premierul.

Nicolae Ciucă a arătat că ”întreţinerea este pentru 3,5 metri, iar ce depăşeşte această adâncime înseamnă adâncirea canalului”. Despre faptul că se distruge ecosistemul din Delta Dunării, premierul a spus: ”Tocmai de aceea, pe baza măsurătorilor, atât Ministerul Mediului cât şi celelalte structuri care răspund şi sunt preocupate de menţinerea în formă naturală a Deltei Dunării vor acţiona ca atare, inclusiv prin sesizarea Comisiei”.

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …