Friday , April 26 2024

Microbuz cu copii din Iasi, accident între Brașov și Făgăraș: 4 MORȚI și 22 răniți

accident microbuz

Patru persoane și-au pierdut viața și 22 sunt rănite după ce un microbuz în care se aflau și copii a fost implicat într-un accident între Brașov și Făgăraș. Vehiculul s-a răsturnat. A fost declanșat planul roșu.
UPDATE: Zona unde s-a petrecut accidentul este una cu serpentine, cu banda destul de îngustă, pe care sunt montate și parapete de beton. Autocarul s-a răsturnat pe partea stângă, peste parapetul de beton, anunta Digi 24.
Autoritățile au instalat la fața locului un cort pentru a acorda primele îngrijiri.
Șase ambulanțe au plecat până acum de la locul accidentului. 50 de persoane de la ISU acționează la fața locului. Microbuzul aparținea Clubului Copiilor din Iași, transmite corespondentul Digi24.
Un martor ocular spune că este posibil să fi fost vorba de o defecțiune tehnică. Roțile au scos mult fum.
Microbuzul transporta elevi de la Colegiul de Artă Octav Băncilă din Iași și de la Palatul Copiilor din Iași care mergeau la un festival de folclor spre Arad.
Potrivit unor informații, microbuzul era supraîncărcat. El avea 21 DE LOCURI, or autoritățile vorbesc despre un vehicul în care se aflau 27 de persoane.
Sunt patru morți și 22 de răniți, dintre care 16 sunt mai grav, a declarat la Digi24 Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov.
În microbuz se aflau 27 de persoane. Inițial se vorbea de un autocar, dar purtătorul de cuvânt a precizat că este vorba despre un microbuz.
Se acționează și pentru descarcerarea unor persoane care se află încă prinse în carcasa contorsionată a vehiculului.
Unul dintre decedați este un copil, ceilalți trei sunt adulți. Sunt și 14 răniți. Un adult și un copil primesc îngrijiri medicale sub cod roșu, ceea ce înseamnă că sunt în stare gravă.
La fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe. Sunt cel puțin 30 de persoane care intervin pentru prim-ajutor. Se face trierea răniților și s-a cerut intervenția a două elicoptere SMURD.
Accidentul s-a petrecut în dreptul localității Perșani din județul Brașov. În autobuz se aflau 30 de persoane, majoritatea copii. Potrivit unor informații încă necofirmate oficial, autocarul venea din Iași.
Potrivit Infotrafic, autocarul ar fi derapat într-o cursă periculoasă, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Este un loc unde se întâmplă frecvent accidente.
Traficul a fost întrerupt pe drumul dintre Perșani și Vlădeni, pe DN1 Brașov-Făgăraș, la kilometrul 205, pe o distanță de 200 de metri.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …