Friday , April 26 2024

Legea promulgată: Cazierul judiciar va fi eliberat și online

Cazierul judiciar va fi eliberat și în format electronic. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care simplifică procedura eliberării cazierului judiciar. Astfel, acesta va putea fi eliberat online. 

George Cristian Tuţă, deputat PNL și inițiator al legii, afirma la votul din Camera Deputaţilor că prin acest proiect, cazierul judiciar va putea fi obţinut de acasă, fiind „un gest de normalitate pentru cei peste două milioane de români din ţară şi din străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile şi secţiile de poliţie”.

Totuși, eliberarea cazierului judiciar și în format electronic se va face în termen de cel mult șase luni. „La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip prevăzută la alin.(1) şi (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. (…) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”, prevede legea.

 

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …