Sunday , April 28 2024

Iohannis, consultări cu partidele luni, pe tema legislației electorale și cererilor de arestare

iohannis partide

Președintele Klaus Ioahnnis va avea consultări cu partidele, luni, 20 aprilie, între orele 10.00- 17.00, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale. Pe agenda consultărilor se vor afla discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public, se mai arată în comunicat.
”Luni, 20 aprilie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, invită la Palatul Cotroceni partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlamentul României, în vederea unor consultări referitoare la stadiul legislației electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor. Pe agenda consultărilor se vor mai afla discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public”, se precizează în document.
Calendarul consultărilor este următorul:
• ora 10.00 – Partidul Social Democrat;
• ora 11.00 – Partidul Naţional Liberal;
• ora 12.00 – Uniunea Naţională pentru Progresul României;
• ora 15.00 – Partidul Conservator;
• ora 16.00 – Uniunea Democrată Maghiară din România;
• ora 17.00 – Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale;

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …