Thursday , May 13 2021

Instanta Suprema: Sebastian Ghiţă poate părăsi Ploieştiul şi poate exercita funcţia de parlamentar

ghita1

Judecătorii ICCJ au admis contestaţia depusă de deputatul Sebastian Ghiţă şi au schimbat controlul judiciar impus de procurorii DNA în cazul acestuia. Potrivit deciziei instanţei, Sebastian Ghiţă poate părăsi municipiul Ploieşti şi poate exercita funcţia de parlamentar. Decizia este definitivă.
Procurorii DNA au extins controlul judiciar asupra lui Sebastian Ghiţă în data de 24 iunie, interzicându-i acestuia printre altele să părăsească municipiul Ploieşti, fără încuviințarea prealabilă a procurorului competent, şi să îşi exercite funcţia de parlamentar. Măsura era valabilă până pe 14 august, numai că Sebastian Ghiţă a contestat decizia. Magistraţii ICCJ au schimbat controlul judiciar impus de procurorii DNA în cazul deputatului Sebastian Ghiţă în sensul că acesta poate părăsi municipiul Ploieşti, nu şi teritoriul României. De asemenea, Sebastian Ghiţă poate exercita funcţia de parlamentar, poate merge în Parlament şi poate întreprinde acţiuni ca orice alt deputat.
Obligațiile suplimentare din conținutul măsurii de control judiciar au fost determinate de extinderea acțiunii penale față de Sebastian Ghiță pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată. Aceste noi infracțiuni se adaugă celei inițial reținute în sarcina inculpatului, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
 
 

Vezi si

Ministrul Sănătății, despre raportarea morților de COVID: Sunt diferențe de până la 500 de decese la un spital

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat joi rezultatele verificărilor privind raportarea deceselor de coronavirus. Astfel, …