GRU, cele mai secrete servicii de informaţii ruseşti

GRU: în spatele acestor trei litere, mult mai discrete decât cele ale puternicului său concurent KGB, devenit FSB, se ascunde Direcţia Generală de Informaţii a Statului Major al Armatei ruse, care are reputaţia celui mai secret dintre toate serviciile de spionaj, notează cotidianul francez Le Figaro.
În însemnările sale secrete, Serviciul de Informaţii Interne al Franţei (Direction de la Surveillance du Territoire – DST), fostul director-adjunct Raymond Nart recunoaşte că ofiţerii GRU sunt ‘cei mai discreţi şi mai puţin politizaţi, dar şi mai brutali’ decât ‘verii’ lor din KGB.
Comparaţia nu este una gratuită. De la primele ore ale revoluţiei bolşevice, poliţia politică şi spionajul militar s-au lansat într-o acerbă luptă la nivelul serviciilor secrete. În 1918, pentru a contrabalansa influenţa crescândă a CEKA, precursorul KGB, Armata Roşie se dotează cu propriile sale capacităţi de spionaj, prin cea de-a IV-a divizie principală a Statului Major, redenumită GRU în anii 1950. Prin vocaţie, KGB-ul apără partidul, în timp ce GRU apără statul. Şefii celor două servicii nutresc unul faţă de celălalt o ură greu de numit cordială.
Adesea scurtcircuitat de KGB, GRU afişează la rândul său câteva mari reuşite: oamenii săi sunt cei care au interceptat informaţiile privind progresele părţii americane pe marginea bombei nucleare. Potrivit italienilor, GRU s-ar fi aflat de asemenea în spatele tentativei de asasinat a lui Ioan-Paul al II-lea, întreprinsă de turcul Mehmet Ali Agca, la 13 mai 1981 – episod care dezvăluie că misiunile GRU nu se opreau la informaţii militare, ci mergeau mult mai departe.
Ca şi KGB, GRU dispune de forţe speciale, ‘speţnaz’, care s-au manifestat în Afganistan, apoi în Cecenia. În timpul celui de-al doilea război din Cecenia, batalioanele Vostok (Est) şi Zapad (Vest) au fost, fapt notabil, singurele unităţi formate din ceceni. În fruntea batalionului Vostok, fraţii Iamadaev erau consideraţi singurii capabili să-l ţină la respect pe preşedintele Ramzan Kadârov. Un afront impardonabil, astfel că Ruslan Iamadaev este asasinat la Moscova, în septembrie 2008. Vine apoi rândul fratelui său, Sulim, doborât la Dubai în martie 2009, la şapte luni după incursiunea sa victorioasă în Osetia de Sud.
Chiar dacă Vladimir Putin a sfârşit prin a recunoaşte prezenţa militarilor ruşi în Crimeea, Rusia continuă să nege prezenţa GRU în estul şi sudul Ucrainei, subliniază Le Figaro. Dovezile avansate în acest sens săptămâna trecută de serviciile de informaţii ucrainene nu sunt valabile: o fotografie cu bărbaţi înarmaţi, făcută, după cum se pretindea, în Rusia, a fost realizată în realitate la Sloviansk de fotograful ucrainean Maxim Dondiuk. Eliberat după patru zile de captivitate petrecute alături de jurnalistul american Simon Ostrovsky, Dondiuk denunţă o ‘mare minciună’. ‘În Crimeea, sprijinul rus era unul manifest. În est, rebelii se plâng de lipsa totală a acestuia. Ei sunt fanatici, cazacii. Eu nu am văzut ruşi’, a spus Dondiuk.
Cu toate acestea, un nou element sugerează prezenţa GRU în Ucraina, chiar dacă în mod indirect: Igor Strelkov, omul pe care Kievul şi Bruxellesul îl califică drept comandantul GRU în Ucraina, a acordat un interviu video cotidianului moscovit Komsomolskaia Pravda. Îmbrăcat în haine de camuflaj, fără însemne, acesta afirmă că ‘două treimi dintre oamenii săi sunt ucraineni’. Restul? ‘Unii au luptat în Cecenia şi în Asia Centrală, de partea armatei ruse, alţii în Irak sau Iugoslavia, de partea armatei ucrainene. Toţi au experienţa luptei’, a declarat Strelkov. (Agerpres)