Tuesday , March 19 2024

Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei a murit de COVID-19, la 52 de ani

Episcopul Gurie al Devei şi Hunedoarei, internat în stare gravă cu COVID-19, a murit. El avea 52 de ani și a decedat în timp ce se încerca transferul acestuia cu un elicopter la un spital din Târgu Mureș.

Episcopul a murit în timpul procedurilor de transfer la un elicopter care ar fi urmat să-l transporte de la spitalul din Deva la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

“A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat”, a declarat pentru Agerpres managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Emil Stoica Mariş.

Părintele episcop Gurie a fost internat vineri, 8 octombrie, la Spitalul Judeţean din Deva, fiind transferat ulterior la secţia ATI. Starea sa de sănătate s-a agravat în cursul acestei săptămâni, motiv pentru care a fost intubat în urmă cu câteva zile.

La ultima evaluare la tomograf s-a concluzionat că plâmânii bolnavului au fost afectaţi în proporţie de 85%, a precizat directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.

Trupul neînsufleţit al părintelui episcop Gurie va fi depus joi la Catedrala Episcopală din Deva. El ar fi urmat să împlinească 53 de ani în luna decembrie a acestui an.

 

Vezi si

UPDATE: Băiatul de 2 ani a dispărut dintr-o localitate din Botoșani a fost găsit în viață, după 25 de ore de căutări disperate

Băiatul de doi ani care a dispărut dintr-o localitate din Botoșani a fost găsit în …