Monday , April 29 2024

Elevii şi preşcolarii intră în vacanţă pana pe 23 aprilie

copii

Elevii şi preşcolarii intră de vineri, după terminarea programului din săptămâna ‘Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun’, în vacanţa de primăvară, potrivit calendarului anului şcolar 2013-2014 aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Elevii şi copiii de grădiniţă vor fi în vacanţă în perioada 12 – 22 aprilie, urmând să se întoarcă la cursuri miercuri, 23 aprilie, adica imediat dupa Paste.
Tezele din semestrul al doilea se vor susţine până la data de 23 mai. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie şi se va încheia duminică, 14 septembrie.
‘În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar’, precizează MEN.
În vacanţă vor fi şi studenţii, în funcţie de calendarul aprobat de conducerea fiecărei universităţi.
Semestrul al doilea de şcoală se va relua în 23 aprilie, iar anul şcolar se va încheia în 20 iunie, o zi mai târziu elevii intrând în vacanţa de vară.
 
 

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …