Friday , April 26 2024

Directoarea Secret Service a demisionat dupa scandalurile legate de protectia lui Obama

julia pierson

Julia Pierson, directoarea Secret Service, serviciul de elită însărcinat cu protecţia preşedintelui Statelor Unite, a demisionat, miercuri, din cauza scandalurilor legate de securitatea la Casa Albă şi recenta pătrundere, a anunţat secretarul pentru Securitate Internă, Jeh Johnson.
Directoarea Secret Service a recunoscut marţi existenţa unor breşe “inacceptabile” în cadrul serviciului prezidenţial de pază şi protecţie.
“Astăzi (miercuri), Julia Pierson, directoarea Secret Service, şi-a prezentat demisia şi am acceptat-o”, a declarat secretarul american pentru Securitate Internă, Jeh Johnson, salutând cei 30 de ani pe care Pierson i-a dedicat serviciului prezidenţial de pază şi protecţie.
Jeh Johnson a numit în director interimar, Joseph Clancy, retras din Secret Service în 2011, potrivit unui comunicat.
Această demisie are loc după pătrunderea unui bărbat pe 19 septembrie în Casa Albă. Bărbatul a sărit gardul Casei Albe şi a reuşit să intre în edificiu fără să fie reţinut de Secret Service. Cazul a declanşat o polemică privind eficacitatea acestei unităţi de elită.
O comisie de anchetă independentă, însărcinată cu examinarea serviciului, va fi înfiinţată de Camera Reprezentanţilor.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …