Monday , May 6 2024

Darius Valcov a fost retinut de DNA

valcov2

DARIUS VÂLCOV a fost REŢINUT de DNA, la câteva ore după ce Senatul a avizat cererea procurorilor. Fostul ministru al Finanţelor este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.
Darius Vâlcov a început ziua, în care împlineşte 38 de ani, cu o vizită la DNA. A urmat votul din Senat, unde le-a cerut colegilor să încuviinţeze cererea procurorilor de reţinere şi arestare. Plenul a probat solicitarea DNA, fiind înregistrate 97 de voturi “pentru”, 48 “împotrivă” şi cinci abţineri.
La câteva ore de la votul senatorilor, Vâlcov a ajuns din nou la sediul DNA, când procurorii au decis reţinerea fostului ministru.
Senatorii au votat, miercuri, cererile DNA privind reţinerea şi arestarea senatorilor PSD, DARIUS VÂLCOV şi DAN ŞOVA. Votul a fost diferit în cazul celor doi colegi de partid. Plenul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat, în timp ce Darius Vâlcov a primit undă verde pentru reţinere şi arestare.
DNA a cerut arestarea lui DARIUS VÂLCOV, acuzat de procurori că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.
Marţi, DNA trimis o nouă cerere de arestare a lui Darius Vâlcov, pe care îl acuză de săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Practic, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi.
 
 

Vezi si

Tradiții de Paști: se ciocnesc ouă roșii sau vine Iepurașul?

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar …