CUTREMUR puternic în Mexic

29 iulie 2014, 15:08

seismUn seism puternic, cu magnitudine 6.3, a avut loc marţi în Mexic, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit Institutului American de Geofizică, cutremurul a avut o magnitudine de 6,3 grade şi s-a produs în regiunea Veracruz, la o adâncime de 95 de km.

Seismul a fost resimţit şi în capitala Ciudad de Mexico, potrivit unui reporter al Reuters. Potrivit Institutului Naţional de Seismologie din Mexic, seismul a avut magnitudinea de 6,7 grade.

‘L-am simţit puternic. Însă, până acum, nu avem informaţii despre pagube sau victime’, a precizat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Veracruz.

Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie din Mexic, seismul produs marţi pe coasta de est a Mexicului a avut o magnitudine de 6,7 grade.

Epicentrul seismului ar fi fost la 38 km sud-vest de Isla, în statul Veracruz, la o adâncime de 10 km, a indicat Serviciul de Meteorologie pe contul său de Twitter, relatează AFP.