Saturday , April 27 2024

CNAS anunță prelungirea termenului de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate

Termenul de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat se prelungește până la emiterea cardului, potrivit unui ordin al președintelui CNAS, publicat în Monitorul Oficial.

Până acum, durata valabilității adeverinței era de 60 de zile, fiind astfel necesară emiterea periodică a unei noi adeverințe, până la emiterea noului card.

„Durata până la emiterea cardului duplicat poate depăși două luni, iar asigurații pot fi puși în situația neplăcută de a face drumuri repetate la casele de asigurări de sănătate. Măsura prelungirii duratei de valabilitate a adeverinței de înlocuire a cardului național duplicat implicit debirocratizează și fluidizează activitatea caselor de asigurări de sănătate și diminuează cozile de la ghișee”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Această adeverință se emite pentru asigurații care depun la casa de asigurări de sănătate cererea de eliberare a cardului duplicat, în cazul pierderii, deteriorării, furtului cardului inițial sau în cazul schimbării datelor de identitate ale titularilor, față de cele înscrise pe card.

Potrivit unui comunicat al CNAS, ordinul prevede că cererea de eliberare a cardului duplicat, completată și semnată de titular sau, după caz, de reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia, se poate transmite și prin poștă sau prin mijloace electronice de comunicare la distanță, cu condiția să fie însoțită de copia actului de identitate și, după caz, de alte acte doveditoare, precum și de dovada plății contravalorii cardului duplicat. Solicitanților cardului duplicat li se poate transmite adeverința înlocuitoare prin mijloace de comunicare la distanță.

Adeverințele emise până la data intrării în vigoare a ordinului menționat își păstrează perioada de valabilitate prevăzută în acestea, transmite CNAS.

Instituția menționează că persoanele asigurate care nu au avut niciodată card național de sănătate emis pot beneficia de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale fără să trebuiască să prezinte furnizorului o adeverință în locul cardului. (Mediafax)

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …