Friday , July 1 2022

Cioloş: Partidele trebuie să-şi asume dezbaterea pentru alegerea primarilor în două tururi

ciolos parlament

Dacian Cioloş a declarat că nu ia în calcul modificarea legii alegerilor locale, în sensul revenirii la două tururi de scrutin pentru primari, prin instrumente guvernamentale. Acest lucru trebuie tranşat în Parlament, ca şi până acum, a precizat premierul.
Dacian Cioloş a arătat din nou că nu Guvernul va modifica legislaţia privind alegerile locale şi că acest lucru trebuie făcut în parlament, în urma dezbaterilor.
“Partidul sau partidele care doresc modificarea legislaţiei acum trebuie să-şi asume şi această dezbatere şi să o conducă, aşa cum fac şi cu dezbaterea actuală, nu culpabilizând Guvernul că nu doreşte să folosească instrumente de modificare a legii, sistem de modificare a legii pe care în urmă cu ceva vreme îl contestau aceste partide, când guverne precedente l-au folosit”, a declarat Dacian Cioloş la Ora Parlamentului.
El a subliniat că adoptarea unei OUG sau asumarea răspunderii sunt instrumente care “aduc Guvernul în faţa Parlamentului”. El a insistat asupra faptului că Executivul nu poate să modifice singur în mod definitiv legislaţia electorală.
“Eu personal, ca prim-ministru, înțeleg așteptările cetățenilor care doresc revenirea la alegeri în două tururi. Eu, în calitate de prim-ministru și ca om de stat, consider că trebuie să țin Guvernul departe de dispute politice în apropierea campaniei electorale, dacă vreau să duc mandatul până la capăt și să duc la îndeplinire promisiunile din programul de guvernare”, a afirmat Dacian Cioloș, în plenul Camerei Deputaților.
El a arătat că o discuție reală în Parlament pe subiectul proiectelor de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin ar fi o dovadă de respect față de cetățenii care doresc acest lucru.
“Cred că o dezbatere reală în Parlament pe acest subiect, pe proiectele de lege care sunt depuse în Parlament în momentul de față ar fi o dovadă de respect față de cetățenii care doresc alegeri în două tururi. Nu știu care va fi deznodământul acestei discuții și a votului în Parlament. Dar eu cred că pentru toți care doresc o creștere a încrederii în Parlament de a reprezenta dezbaterea din societate o astfel de discuție și o asumare în Parlament a unui vot pe aceste proiecte de lege nu ar face decât să ducă la un câștig pentru democrația din România, mai ales că există în acest moment o dorință de evoluție și oamenii își asumă puncte de vedere”, a spus Cioloș.
Prim-ministrul consideră că nu ar fi fost democratic ca Guvernul să vină cu o ordonanță de urgență pe această temă, acest tip de comportament fiind contestat la alte Cabinete.
“Cred că o discuție pe proiectele de lege privind votul în două tururi care sunt în Parlament nu ar face decât bine pentru democrația din România”, este de părere Cioloș.
Eugen Nicolăescu, liderul deputaților PNL, a declarat luni, la dezbaterea organizată la Camera Deputaților cu privire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, că Parlamentul și Guvernul sunt responsabile să găsească urgent cea mai bună soluție pentru deschiderea competiției electorale.
“Alegerea primarilor în două tururi de scrutin asigură mai multă legitimitate, mai multă reprezentativitate și consolidează democrația românească. (…) Democrația constituțională se realizează doar aplicând voința majorității cetățenilor. O bună guvernare locală poate fi asigurată având la bază principiul majorității, întrucât suveranitatea nu poate fi emanația unei minorități”, a spus Nicolăescu.
El a adăugat că demersul liberalilor privind dezbaterea în prezența premierului Dacian Cioloș este “de natură să genereze consensul tuturor forțelor politice parlamentare în legătură cu importanța modificării legislației electorale pentru a permite alegerea în două tururi de scrutin”, a spus Eugen Nicolăescu.
Nicolăescu a amintit că PNL a susținut în trecut amendarea legislației electorale cu alegerea primarilor în două tururi.
“A ignora toate semnalele transmise de cetățeni ar echivala cu o îndepărtare a actualei clase politice de opțiunile acestora”, a arătat liberalul.
În opinia acestuia, Parlamentul și Guvernul sunt responsabile să identifice urgent cea mai bună soluție pentru deschiderea competiției electorale, astfel încât rezultatul să fie unul mai fidel raportat la voința cetățeanului.
El a subliniat că trecerea la două tururi de scrutin presupune completarea procesului electoral prin introducerea condiției obținerii a cel puțin unei majorități de 50% plus unu.
Nicolăescu a mai afirmat că Guvernul are o mare responsabilitate în organizarea votului prin corespondență în Diaspora. “De aceea considerăm că Guvernul trebuie să prezinte din timp măsurile pe care le are, astfel încât să nu existe disfuncționalități administrative care să vicieze exprimarea liberă și neîngrădită a dreptului constituțional de vot al cetățenilor români din Diaspora”, a susținut liberalul, care a adăugat că PNL va susține în continuare extinderea votului prin corespondență la alegerile europarlamentare și prezidențiale.
Dacian Cioloş a dat asigurări că Guvernul va pune la dispoziția Parlamentului până la sfârșitul săptămânii un plan de măsuri pentru implementarea votului prin corespondență. Premierul a arătat că responsabilitatea organizării alegerilor parlamentare în diaspora este împărțită între Executiv și Autoritatea Electorală Permanentă. “Guvernul este preocupat de organizarea alegerilor în diaspora. Conform noii legislații, AEP, aflată în coordonarea Parlamentului, capătă responsabilități semnificativ mărite. Responsabilitatea privind organizarea acestor alegeri este împărțită între Guvern și AEP”, a afirmat Cioloș, la ”Ora prim-ministrului”.
El a explicat că Guvernul lucrează, în prezent, la pachetul legislației secundare care trebuie adoptat în perioada imediat următoare.
“Avem un prim pachet al acestei legislații secundare, de hotărâri de Guvern, la propunerea AEP, care vor trebui aprobate până la sfârșitul săptămânii viitoare, sunt în proces de avizare. După care, vom avea o perioadă care se va concentra pe înscrierea în registrul electoral pentru cei care au reședința sau domiciliul în afara țării și, pentru această înscriere în registrul electoral, electorii vor putea să opteze pentru votul la urne sau pentru votul prin corespondență. În principiu, această înscriere în registrul electoral va rămâne deschisă până la sfârșitul lui iulie sau în august când vom veni cu o HG prin care să decidem data alegerilor parlamentare”, a spus Cioloș.
Potrivit premierului, MAE a supus deja consultării publice lista documentelor doveditoare referitoare la reședința în străinătate astfel încât cetățenii să vină cu completări, iar, în paralel, MAE și AEP au început o campanie de informare cu privire la votul prin corespondență.
El a mai spus că Poșta Română, care are atribuții legate de pregătirea corespondenței pentru electoratul care dorește să folosească acest tip de vot, este pregătită să-și asume această responsabilitate.
romaniatv.net
 
 

Vezi si

ANPC: Românii au dreptul să ceară compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat

Românii au dreptul să ceară compensații de până la 600 de euro pentru un zbor …