Cel mai grav atac armat din istoria SUA, soldat cu 50 de morti. Criminalul, un tanar de origine afgana

reportersite
12 iunie 2016, 20:01

orlandoUn sangeros atac terorist a avut loc, in noaptea de sambata spre duminica, intr-un club de noapte pentru gay din SUA, Club Pulse, in orasul Orlando din Florida.

Un barbat a deschis focul in club in jurul orei locale 2:00 (9:00, ora Romaniei – n.red.) si a impuscat zeci de oameni. Potrivit primarului orasului, atacul s-a soldat cu 50 de morti si 53 de raniti.

Este cel mai grav atac armat din istoria Statelor Unite, dar si cel mai sangeros atentat terorist de la evenimentele tragice din septembrie 2001, scrie presa internationala.

Initial, Politia din Orlando anuntase ca in jur de 20 de persoane au fost ucise si 42 au ajuns la spital cu rani, insa bilantul mortilor a crescut dramatic in urmatoarele ore.

Atacatorul a luat mai multi ostatici in timpul atacului, insa, dupa cateva ore tensionate, a fost ucis. Initial s-a crezut ca suspectul avea si o bomba asupra sa, insa autoritatile au spus ulterior este vorba despre un dispozitiv neidentificat, relateaza BBC.

Autoritatile l-au identificat pe barbat in persoana lui Omar Mateen, un cetatean american cu origini afgane, in varsta de 29 de ani. Urmeaza ca anchetatorii sa stabileasca ce motive a avut tanarul sa deschida focul in clubul in care se aflau sute de oameni, la o petrecere latino.