Saturday , April 27 2024

Cardurile pentru alimente au fost încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Județul Suceava are cei mai mulți beneficiari

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat astăzi suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 carduri cu a doua tranșă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul „Sprijin pentru România”.

Anul acesta se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni.

„Astăzi au fost virate sumele pentru a doua tranșă de anul acesta, adică a tranșa a VI-a din program, de care vor beneficiază peste 2,4 milioane de români. I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligențele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte față de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paști, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune și fapte bune.

De asemenea, din 23 martie am început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare, deși planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă și cei 250 de lei și un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători”, a declarat ministrul Marcel Boloș, potrivit unui comunicat publicat pe siteul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt:

București (122.000)
Suceava (90.879)
Iași (90.196)
Dolj (89.801)
Bacău (82.410)

Separat de cei 2.406.112 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale alte 89.387 persoane, pentru care urmează să se emită și distribuie cardul în cursul lunii viitoare.

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …