Wednesday , August 10 2022

Basescu a intors in parlament legea privind bacalaureatul profesional

Presedintele Traian Basescu a trimis Parlamentului la reexaminare legea care prevede introducerea Bacalaureatului Profesional. “Consideram ca introducerea bacalaureatului profesional la o data ulterioara inceperii anului scolar, precum si insuficienta reglementare a acestuia, este de natura sa afecteze calitatea invatamantului si buna desfasurare a examenului de bacalaureat pentru anul viitor”, se arata in motivarea cererii de reexaminare publicata pe site-ul administratiei prezidentiale.
Redam mai jos comunicatul administratiei prezidentiale:
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat luni, 8 octombrie a.c., cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii invatamantului nr. 84/1995, pe care a trimis-o Parlamentului Romaniei, in temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constitutia Romaniei.
Iata textul integral al cererii:
Motivele cererii sunt urmatoarele:
1. Potrivit punctului 2, Articolului 1 alin. (4) din Legea privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii invatamantului nr. 84/1995, absolventii ciclului superior al liceului au posibilitatea de a dobandi diploma de bacalaureat profesional care le da dreptul de acces pe piata muncii, fara drept de acces in invatamantul superior. Totodata, examenul de bacalaureat profesional este reglementat, in termeni generali, in cuprinsul acestei legi.
2. Consideram ca introducerea bacalaureatului profesional la o data ulterioara inceperii anului scolar, precum si insuficienta reglementarea a acestuia, este de natura sa afecteze calitatea invatamantului si buna desfasurare a examenului de bacalaureat pentru anul viitor.
Intrarea in vigoare, la o luna dupa inceperea anului scolar, a unei legi care modifica modul de sustinere a bacalaureatului din acel an scolar este de natura sa genereze instabilitate si impredictibilitate.
Apreciem ca elevii au nevoie de o intelegere amanuntita si aprofundata a optiunilor pe care le au, cel tarziu la inceputul anului scolar. Mai mult, chiar legea in discutie prevede, la punctul 3, Articolul 2 alin. (5) faptul ca modul de organizare si de desfasurare, precum si continutul programelor de examen ale bacalaureatului profesional se dau publicitatii inainte de inceperea anului scolar.
3. Pentru competitivitatea educationala a Romaniei este nevoie de stabilitate si predictibilitate in arhitectura sistemului educational si, concomitent, de interventie pe proces educational (calitatea cadrelor didactice, relatia cu angajatorii) si pe continuturi (programa scolara, practica). Introducerea noului tip de bacalaureat profesional va duce la demonetizarea conceptului de bacalaureat, atat in plan intern, cat si extern, deoarece va fi o diploma care poate fi obtinuta extrem de usor si cu o relevanta scazuta.
4. Avand in vedere dispozitiile Legii educatiei nationale nr. 1/2012 prin care se reglementeaza si invatamantul profesional, noua lege nu este oportuna intrucat introducerea intempestiva si fara fundamentare a unui nou tip de bacalaureat, cel profesional, este de natura sa afecteze coerenta sistemului de educatie.
5. De asemenea, legea aflata la promulgare nu este oportuna deoarece certificarea competentelor profesionale se realizeaza prin certificatul de calificare profesionala, recunoscut de nivel 3 din Cadrul European al Calificarilor si nu printr-o diploma de bacalaureat, chiar daca se adauga apelativul ¬profesional¬. Bacalaureatul sau echivalentul sau fiind, in toate tarile in care exista, o diploma de nivel 4, care da acces in universitati. Asadar, actuala forma a legii ar duce la situatia in care s-ar obtine o diploma de nivel 4 din Cadrul European al Calificarilor care certifica o pregatire de nivel 3 din Cadrul European al Calificarilor. Introducerea unei astfel de confuzii, intre certificarea academica si cea profesionala, in sistemul educational romanesc, este de natura sa conduca la scaderea increderii si a relevantei sistemului national de invatamant si in diplomele acordate de acesta.
6. Avand in vedere competenta legislativa exclusiva a Parlamentului, va solicitam reexaminarea Legii trimise spre promulgare in sensul eliminarii dispozitiilor prin care se reglementeaza bacalaureatul profesional.”

Vezi si

Victimele din Argeș au fost omorâte cu pietre de diferite mărimi și chinuite de seară până spre dimineață

Dan Manu, șeful serviciului de Medicină Legală Argeș, a declarat, marți seară, după ce a …

One comment

  1. Bine a facut presedintele ca a intors legea! Ce inseamna bacalaureat profesional? De ce nu i se spune examen de absolvire a patru clase profesionale?