Saturday , April 27 2024

Băiețelul din Botoșani aruncat de la geam de mamă a început să-și revină chiar de ziua lui

Gabriel, băiețelul de 3 ani care a ajuns în stare critică la spital după ce mama sa l-a aruncat împreună cu fratele de la etajul unui hotel din Botoșani, dă semne că își revine. La aproape trei săptămâni de la tragedie, medicii au speranțe că acesta își poate reveni, potrivit Ziarul de Iași.

Amintim că micuțul ajunsese la spital în comă profundă, cu răni grave la nivelul craniului. Fratele său, Vladimir, de doi ani, a murit.

Gabriel era într-o stare critică atunci când a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie din Iași și medicii au fost rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Ba chiar presa din Botoșani a scris la un moment dat că s-ar fi pus în discuție deconectarea sa de la aparatele care-l țineau în viață. Starea sa s-a ameliorat, însă, și a fost transferat la Spitalul de Copii din Iași.

Pe 6 septembrie a fost ziua lui, când a împlinit 3 ani și medicii au povestit că cel mai frumos cadou a fost că a reacționat și a plâns atunci când a fost detubat.

„Copilul a fost detubat, respiră spontan, era îngrijit de personalul medical. Noi așteptăm mereu ca evoluția tuturor cazurilor să fie favorabilă, dar particularitatea fiecărui caz în parte dictează când anume au fost depășite perioadele critice. Cu siguranță va trebui o reevaluare periodică, medicul de specialitate este cel care va decide perioadele de evaluare și atitudinea ulterioară. Vom vedea cum evoluează cazul său”, a declarat dr. Tamara Roșu, medic-şef UPU la Spitalul de Copii şi purtător de cuvânt al unităţii medicale, pentru sursa citată.

„Despre pacientul în vârstă de 3 ani de la Botoșani putem spune în acest moment că se observă o ameliorare neurologic. Răspunde la stimuli, plânge”, a declarat, pentru Monitorul de Botoșani, și Alina Belu, managerul Spitalului Sf. Maria din Iași.

Tragedia s-a petrecut pe 21 august. Femeia se cazase la Hotel Tineret din Botoșani, spunând personalului că venise la o plimbare în oraș cu cei mici și a pierdut microbuzul cu care trebuia să se întoarcă în Albești. La scurt timp după miezul nopții, ea i-a luat pe copii și s-a aruncat de la etajul 1. Doar că sub geam era un acoperiș intermediar. Ea a rămas pe plafonul acela, dar pe copii i-a scăpat și aceștia au căzut pe betonul din fața hotelului. Femeia de 23 de ani a amenințat apoi că se sinucide, durând mai multe ore până când echipele de intervenție au reușit să o coboare în siguranță.

Ea a fost întâi internată la psihiatrie, după care medicii au stabilit că avea discernământ și au externat-o, ajungând în arest. Tatăl micuțului a postat pe 6 septembrie o poză cu Gabriel și mesajul „La mulți ani, copil frumos! Să dea Dumnezeu să te faci bine și să vii înapoi acasă. Te iubim foarte mult!”.

Bărbatul a povestit, pentru Monitorul de Botoșani, că îi este imposibil să înțeleagă gestul soției sale, în condițiile în care tocmai ce urma ziua lui Vladimir pe 26 august și ea îi cumpărase baloane și făcea pregătiri pentru o petrecere aniversară.

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …