Friday , April 26 2024

Averea lui Adriean Videanu a fost pusă sub sechestru

videanu

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, este audiat la DIICOT în dosarul în care este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale. Anchetatorii spun că ar fi aprobat livrarea de gaz metan la un preţ mai mic, către grupul de firme controlat de omul de afaceri Ioan Niculae.
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru averea fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu.
„Sunt proceduri normale, firești, n-aș putea să vă dau detaliile, cauza se judecă de către domnii procurori. Nu vrem să facem acum justiție prin televiziuni. Eu sunt primul interesat să dau toate informațiile pe care le am astfel încât să se lămurească cauza în speță”, a spus Adriean Videanu la ieșirea din sediul DIICOT.
Acesta a declarat că nu îl deranjează că i s-a pus întreaga avere sub sechestru, pentru că se consideră nevinovat.
„Pe mine nu mă deranjează absolut nimic atâta timp cât mă consider nevinovat”, a adăugat fostul ministru.
Fostul ministru al Economiei a ajuns în jurul orei 11 la DIICOT.
„Nici eu și nici domnul Vosganian nu suntem vinovați”, a spus Adriean Videanu în urmă cu puțin timp.
Fostul ministru al Transporturilor, Adriean Videanu, a fost pus sub acuzare de procurori în urmă cu aproape trei săptămâni. Măsura dispusă de procurorii DIICOT vine după ce preşedintele Traian Băsescu a transmis ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală penală pentru Adriean Videanu şi pentru Ovidiu Silaghi. Cele două cereri au fost transmise ministrului Justiţiei având în vedere solicitările procurorului general din 2 septembrie, respectiv 6 septembrie. Totodată, preşedintele a înştiinţat şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a publicat pe blogul său o serie de note adresate Comisiei juridice şi plenului Senatului, în care solicită parlamentarilor să nu voteze cererea de urmărire penală a sa.
digi24.ro

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …