Monday , April 29 2024

ANAF a fost joi și la Hotnews. Fost șef al ANAF: Acțiunile de la Rise Project și Hotnews, premeditate

ANAF

În aceeași zi în care inspectorii Antifraudă au făcut controlul „inopinat” la Rise Project, o altă echipă a descins în redacția Hotnews. De-a lungul timpului, atât jurnaliștii Rise Project, cât și cei ai Hotnews au făcut mai multe dezvăluiri despre afacerile lui Liviu Dragnea, ale fiului acestuia și ale Tel Drum. Gelu Ștefan Diaconu, fost președinte al ANAF, dezvăluie că „desantul” în cele două redacții a fost premeditat, iar finalitatea demersului era identificarea finanțatorilor, pentru a se putea exercita presiune asupra lor.
Surse Digi24 au arătat că, în aceeași zi în care redacția Rise Project a fost vizată de inspectorii Antifraudă, o acțiune similară a avut loc la Hotnews. Cele două redacții au două lucruri în comun: se află în aceeași clădire și, de-a lungul timpului, au avut mai multe dezvăluiri despre afacerile lui Liviu și Valentin Ștefan Dragnea, despre interpușii prin care aceștia au dezvoltat averi fabuloase în județul Teleorman și, evident, despre Tel Drum și încrengăturile care duc până în Brazilia.
Trebuie precizat că acționariatul celor două instituții de presă este diferit și că, joi, doar Rise Project și Hotnews au fost „vizitate” de inspectorii ANAF din toate firmele care au sediul în clădirea de pe Calea Victoriei.
Înainte de „vizita” ANAF, Rise Project anunța că va publica o notă secretă a unui serviciu de informații din care rezultă legăturile lui Liviu Dragnea cu Tel Drum și „mijloacele frauduloase” în care s-au făcut în Teleorman afaceri de sute de milioane de euro.
Gelu Ștefan Diaconu, fost șef al ANAF, spune că s-a „documentat” asupra acțiunilor de joi ale Antifraudei și că „desantul” de la Rise Project și Hotnews are cu totul alte explicații decât au oferit, oficial, reprezentanții ANAF.
„Desantul asupra Rise Project și Hotnews era pregătit de ceva timp”, scrie Diaconu, pe contul său de Facebook. „Vă asigur că nu exista niciun element de risc major care să justifice intervenția Antifraudei la Rise Project și Hotnews. De fapt, pe domnii de la ANAF, cozi de topor ale lui Dragnea, îi interesa cine finanțează cele două publicații. Aflând numele acestora, contractele în derulare, urmau să acționeze asupra acestor finanțatori. De asemenea, trimiteau un puternic mesaj că dacă mai stau alături de cele două redacții vor avea probleme cu Fiscul. Era un mesaj puternic și pentru toată mass-media, care dacă nu se raliază celor care ridică osanale Farului din Alexandria pot să devină victime”, dezvăluie Diaconu, șef al ANAF până în februarie 2016, când a fost demis de ex-premierul tehnocrat Dacian Cioloș.
Fostul șef ANAF explică și cum se procedează în astfel de situații: „au ales un coordonator docil, au simulat (pe baza unei «anonime») o analiză de risc, și-au ales executanții și au ordonat misiunea”.
„Am numele tuturor, dar nu vreau să-i expun linșajului mediatic”, mai susține Gelu Ștefan Diaconu.
digi24.ro

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …