Friday , April 26 2024

Ambasadorul SUA la Varşovia: Urmează exerciţii militare de amploare. Vor participa 9 state membre NATO, inclusiv România

militari

Statele Unite pregătesc exerciţii militare de amploare în Polonia, la care va participa şi România. Anunţul a fost făcut de ambasadorul american la Varşovia, într-un mesaj electronic către postul polonez Radio Zet.
Deocamdată, Ministerul Apărării de la Bucureşti nu a confirmat această informaţie, dar nici nu a infirmat-o.
Potrivit postului polonez Radio Zet, ambasadorul american la Varşovia, Steven Mull, susţine că la exerciţiile militare vor participa, pe lângă americani şi polonezi, trupe din România, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria şi Ţările Baltice.
Manevrele se vor desfăşura în baza militară Lask din centrul Poloniei.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat astăzi, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologul polonez, Tomasz Siemoniak, că, având în vedere situaţia din Ucraina, anumite obiective ale NATO după 2014 trebuie să fie modificate.
El a menţionat că a discutat cu Tomasz Siemoniak despre poziţiile celor două ţări vizavi de situaţia creată în zonă.
„Am discutat despre poziţiile celor două ţări, României şi Poloniei, vizavi de situaţia creată în zonă, mai ales că România şi Polonia sunt două ţări graniţă ale NATO şi UE, şi de faptul că şi România şi Polonia au o graniţă cu Ucraina – noi aproape o mie de kilometri, de asemenea, şi Polonia are o graniţă destul de întinsă – şi că statele NATO, statele UE trebuie să aibă o anumită poziţie de capabilităţile militare viitoare în această zonă”, a spus Duşa.
Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat, astăzi, decretul de anexare a Crimeei, documentul primind anterior votul ambelor Camere ale Parlamentului de la Moscova.
Preşedintele Vladimir Putin a justificat, săptămâna aceasta, alipirea Crimeei la Rusia ca pe o revenire justă a istoriei şi a lansat un atac violent la adresa Occidentului, pe care l-a acuzat că vrea să-i izoleze ţara.

Vezi si

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și jumătate de …