Friday , April 26 2024

Alertă pentru aproape 300 de tipuri de măşti neconforme. Peste 60% sunt FFP2

InfoCons a transmis, joi, o nouă alertă privind măștile neconforme: sunt 284 de tipuri de măști neconforme, dintre care 61,26%, respectiv 174 sunt măști FFP2.

InfoCons a realizat un studiu cu privire la alertele emise prin Sistemul de alertă rapidă european, cu privire la numărul măștilor de protecție neconforme, în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2021.

Din punct de vedere al țărilor care au emis alertele situația este următoarea: 25% au fost emise de Belgia, 18,66 % au fost emise de Germania, 9,85% au fost emise de România.

Din punctul de vedere al țării de proveniență a măștilor neconforme ce au făcut obiectul acestor alerte situații este următoarea: 84,50% Republica Populară Chineză, 6,33% necunoscută, 4,22 % Turcia.

Din punct de vedere al contrafacerii măștilor: 59,50% nu este cunoscut faptul dacă sunt nu nu contrafăcute; 39,08 % sunt contrafăcute; 1,40% nu sunt contrafăcute.

Măștile de tip filtre de particule sunt de tip FFPI, FFP2 si FFP3. Capacitatea de filtrare a acestora se determină pentru particule cu dimensiunea medie de 0,3µm, iar valorile minime prevazute sunt de: 80% (pentru FFP1); 94% (pentru FFP2); 99% (pentru FFP3).

De regulă, măștile de tip FFP2 și FFP3 sunt prevăzute cu valve de expirație, prezența acestor valve asigurând doar protecția celui care poartă masca față de aerosolii din atmosferă, însă aerul expirat (potențial contaminat) nu este filtrat înainte de a fi eliberat in atmosferă.

Marcarea acestor măști se face pe cea mai mică unitate de ambalare sau direct pe mască.

„Principalele informații ce trebuie să se regăsească sunt: numele, marca comercială sau orice alt mijloc de identificare a producătorului sau distribuitorului; marcarea de identificare a tipului: se precizează clasa corespunzătoare (FFPI, FFP2 sau FFP3) urmată de un spațiu liber și apoi: „NR”, atunci când semi-masca filtrantă împotriva particulelor este limitată la utilizare într-un singur schimb”, arată InfoCons.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …