Friday , April 26 2024

Alegeri Marea Britanie. Conservatorii lui David Cameron au zdrobit opoziția și vor forma guvernul

cameron

Partidul Conservator al premierului David Cameron se clasează pe primul loc, cu 329 de mandate, în urma scrutinului din Marea Britanie, fiind urmat de Partidul Laburist și de naționaliștii scoțieni. Liberal-democrații, aflați în prezent la guvernare, alături de conservatori, s-au prăbușit, în vreme ce UKIP-ul lui Nigel Farage ar urma să aibă doar două mandate.
Liderul Partidului Conservator britanic, David Cameron, prim-ministru în exercițiu, a declarat vineri dimineață că va fi premierul tuturor britanicilor, după ce sondajele la ieșirea de la urne au indicat o victorie clară a conservatorilor în fața laburiștilor în alegerile parlamentare desfășurate joi în Marea Britanie, potrivit Reuters.
La scurt timp după câștigarea mandatului său de parlamentar în circumscripția Oxfordshire, liderul conservatorilor britanici și-a exprimat speranța că va forma noul guvern în câteva zile. El a adăugat că noaptea de joi spre vineri a fost una ”foarte solidă” pentru Partidul Conservator, dar a precizat că este prematur de spus ce fel de rezultate vor avea aceste alegeri.
Conservatorii britanici sunt creditați cu 329 din cele 650 de mandate parlamentare în urma alegerilor legislative desfășurate joi în Marea Britanie, potrivit celei mai recente estimări a BBC difuzate vineri. Aceeași estimare atribuie 233 de mandate Partidului Laburist și 56 Partidului Național Scoțian (SNP).
Dacă aceste proiecții realizate în două treimi din circumscripții vor fi confirmate de rezultatele definitive ale scrutinului, atunci liderul conservator David Cameron ar putea forma noul guvern fără a avea nevoie de parteneri de coaliție, notează AFP.
Pentru laburiști, ziua alegererilor a fost una devastatoare, cu atât mai mult cu cât sondajele din ultimele zile îi arătau umăr la umăr cu conservatorii. Liderul laburist Ed Miliband ar putea să își anunțe foarte curând demisia din fruntea partidului.
Liderul Partidului Laburist britanic, Ed Miliband, a declarat vineri dimineață că formațiunea sa politică a avut o noapte “foarte dezamăgitoare”.
‘Aceasta a fost în mod clar o noapte foarte dificilă și dezamăgitoare pentru Partidul Laburist”, a spus Miliband în fața susținătorilor săi din circumscripția Doncaster (nordul Angliei), unde a fost reales parlamentar.
Recunoscându-și practic înfrângerea, Ed Miliband a adăugat că îi pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în special în Scoția unde ascensiunea naționaliștilor ”i-a copleșit” pe laburiști.
Liderul liberal-democraților britanici, Nick Clegg, și-a salvat in extremis postul de parlamentar, ieșind câștigător în circumscripția Sheffield Hallam, din nordul Angliei, în alegerile legislative desfășurate joi în Marea Britanie, transmite AFP.
Ziua a fost însă una dezastruoasă pentru liberal-democrați, care vor mai avea doar opt parlamentari din 56. ‘Este dureros de evident acum că a fost o noapte crudă și punitivă pentru liberal-democrați”, a declarat Clegg, vicepremier în exercițiu în guvernul de la Londra.
El a fost reales parlamentar pentru a treia oară, obținând joi 22.215 de voturi față de cele 19.862 ale laburistului Oliver Coppard.
realitatea.net
 

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …