Saturday , May 4 2024

Adrian Nastase nu a obtinut reducerea pedepsei

Tribunalul Bucureşti a respins cererea fostului prim-ministru Adrian Năstase de eliminare din pedeapsa cu închisoarea a celor şase zile petrecute la Spitalul Floreasca, unde fusese internat după tentativa de sinucidere, judecătorul admiţând argumentele Parchetului.
Decizia tribunalului poate fi contestată de Năstase la Curtea de Apel Bucureşti, care va tranşa definitiv această chestiune.
Perioada de spitalizare nu poate fi calculată ca executată dacă persoana condamnată îşi provoacă afecţiunile pentru care necesită internare, a spus, marţi, procurorul prezent la judecarea cererii lui Adrian Năstase de eliminare din condamnarea sa a zilelor petrecute la Spitalul Floreasca.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat, marţi, în discuţie cererea lui Adrian Năstase de eliminare din condamnarea sa la doi ani de închisoare dispusă în dosarul “Trofeul calităţii” a zilelor în care a stat internat la Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, respectiv din 20 până în 26 iunie.
Procurorul de şedinţă a arătat în faţa instanţei că, potrivit normelor legale în vigoare, nu se compută la perioadă efectiv executată zilele petrecute de condamnaţi în spitalele publice sau în spitalele penitenciarelor, când afecţiunile pentru care au fost internaţi au fost autoprovocate tocmai pentru a scăpa de executarea pedepselor.
De asemenea, procurorul a arătat că cererea lui Adrian Năstase este inadmisibilă deoarece nu are un temei juridic concret. Procurorul a explicat că, potrivit legii, se poate face o astfel de cerere atunci când apare un incident procedural sau de orice altă natură, dar doar în timpul executării pedepsei. El a precizat că la momentul când Adrian Năstase a încercat să se sinucidă – ceea ce constituie un incident, aşa cum prevede legea -, Năstase nu se afla încă în executarea efectivă a pedepsei.
Avocatul lui Adrian Năstase a spus că la momentul la care clientul său a încercat să se sinucidă avea în posesie ori el, ori membrii familiei sale cel puţin o copie a mandatului de executare a pedepsei emis de instanţă, ceea ce înseamnă că de la acel moment ar fi început executarea condamnării. Avocatul a arătat că de la acel moment Năstase a fost în permanenţă atât sub supravegherea poliţiştilor de la Serviciul Urmăriri din Poliţia Capitalei, cât şi a celor de la Direcţia de Reţinere şi Arest Preventiv. În final, Adrian Năstase a arătat că este mai mult o chestiune de principiu solicitarea sa de a-i fi considerate ca efectuate zilele de spitalizare.
realitatea.net

Vezi si

Vreme în general frumoasă în ultima lună de primăvară 

Administrația Națională de Meteorologie anunță că va fi vreme frumoasă în România în ultima lună …