Saturday , April 27 2024

38 de percheziții ale Parchetului European în mai multe județe, pentru o fraudă de 15 milioane euro cu proiecte IT

38 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, pe 7 noiembrie, în cadrul a două investigaţii conduse de Parchetul European (EPPO) din Bucureşti, aflate în desfăşurare, privind o presupusă fraudă în valoare de 15 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, percheziţiile au fost efectuate în mai multe locaţii din Bucureşti, Ploieşti, Cluj şi judeţul Ialomiţa.

De asemenea, au fost luate măsuri de investigaţie şi în Cipru, Cehia şi Malta, precum şi în Monaco şi Statele Unite, prin cooperare internaţională.

Cazul se referă la şase proiecte IT finanţate de Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea de soluţii software inovatoare.

Conform anchetei, în perioada 2019 – 2022, beneficiarii proiectelor au depus documente false sau inexacte cu servicii supraevaluate sau care nu au fost niciodată prestate, precum şi facturi frauduloase pentru achiziţionarea de bunuri, obţinând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE de cel puţin 15 milioane de euro.

Beneficiarii sunt suspectaţi că au creat ulterior circuite financiare interne şi internaţionale frauduloase, pentru a canaliza fondurile în propriul beneficiu.

Unele dintre persoanele cercetate au fost aduse la Biroul EPPO din Bucureşti, pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecţi, iar altele vor fi aduse în zilele următoare.

Faptele cercetate ar putea constitui infracţiuni de fraudă şi spălare de bani.

Totodată, Oficiul European de Luptă Antifraudă a deschis investigaţii complementare în aceleaşi fapte. (Agerpres)

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …