Saturday , December 3 2022

Schumacher a fost scos din coma si a deschis ochii

schumacher

După mai bine de trei luni de comă indusă, fostul pilot de Formula 1 a fost trezit la realitate de medici. Deşi a deschis ochii, Schmacher nu poate încă să vorbească sau să se mişte.

Doctorul american Gary Hartstein, un apropiat al lui Michael Schumacher, a precizat că fostul pilot de Formula 1 a fost scos din starea de comă indusă, iar pacientul a deschis ochii. Potrivit medicului, acesta este un mic pas făcut de Schumi, care are un drum lung de parcurs până când va fi din nou un om normal. Deocamdată el nu poate să se mişte sau să vorbească, dar doctorii se aşteaptă ca el să facă progrese semnificative în perioada următoare.

“Ştiţi cum se simte cu adevărat Michael? El nu poate comunica, dar interacţionează cu oamenii din jurul său, dă semne clare ca înţelege ce se întâmplă, chiar dacă nu arată asta. Uneori îi poate urmări pe cei din camera cu privirea”, a spus doctorul, citat de Sport.ro.

Declaraţia lui Gary Hartstein vine la două zile după o altă declaraţie optimistă a lui Joachim Rother, şef al departamentului de Neurologie de la spitalul Asklepios, din Hamburg. Acesta a precizat că Schumacher are “capacitatea senzorială intactă şi funcţională”.

Schumacher se afla în comă indusă din data de 29 decembrie 2013, atunci când a suferit un cumplit accident la schi, în Alpii francezi. Germanul a suferit două operaţii pe creier, fiind hrănit artificial de medici. În urmă cu aproximativ o lună, personalul care se ocupă de fostul pilot i-a redus doza de sedative, iar acesta a început să dea semne de revenire.

 

Vezi si

CM 2022: Uruguayul a învins Ghana cu 2-0, dar Coreea de Sud s-a calificat în optimi

Selecţionata Uruguayului a învins echipa Ghanei cu scorul de 2-0 (2-0), vineri, pe Al Janoub …