Saturday , April 27 2024

Piţurcă: Mihai Stoica este şi a fost doar un servitor la Steaua

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a răspuns, miercuri, atacurilor formulate de Mihai Stoica la adresa sa, ameninţându-l pe managerul general al FC Steaua că nu va ezita să se ia de familia lui.

“O să am eu ac de cojocul lui. Văd că m-a numit în anumite feluri. El să aibă grijă de fata lui, că dacă nu are grijă de fata lui şi îl interesează de altcineva, înseamnă că e grav. «Miţa travestita» să aibă grijă de familia lui, pentru că atunci o să ajungem şi la lucruri de genul acesta, pentru că eu nu mă dau la o parte de la nimic”, a spus Piţurcă, la Gsp TV.

Victor Piţurcă a precizat că Mihai Stoica este şi a fost doar un servitor la clubul Steaua . “Are probleme mari, în sensul că a declarat de nenumărate ori că nu va mai veni la Steaua, iar acum câteva zile a declarat că dacă va veni Sorin Cârţu la Steaua, el nu va mai rămâne. A rămas ca de obicei. Deci ăsta este acest personaj numit Stoica. O să-l numesc în continuare «Miţa travestita». Am auzit că a găsit şi el nişte apelative la adresa mea, dar nu e nicio problemă. El se poate face remarcat prin asta, pentru că asta îi este meseria. A rămas un servitor la Steaua, cum a fost şi înainte, altceva nu era. Prin intervenţiile lui şi ceea ce făcea, voia să arate altfel: un om cu personalitate, un om priceput”, a adăugat Piţurcă.

Victor Piţurcă nu înţelege de ce noul antrenor al Stelei, Sorin Cârţu, a acceptat să colaboreze cu Mihai Stoica, în condiţiile în care cei doi s-au certat de mai multe ori de-a lungul timpului.

“Mă mir că Sorin Cârţu a acceptat acest personaj lângă el. Sorin Cârţu trebuie să ştie de ce tratament va avea parte din acest moment. Nimic bun nu se anunţă la Steaua cu un servitor ca ăsta şi cu un pervers ca Stoica. Cum să fie un lucru normal, o atmosferă bună când cei doi s-au jignit? Eu nu îmi imaginez aşa ceva. Cum să spună de Cârţu că a apărut la 55 de ani în fotbal, când Cârţu a fost unul dintre cele mai mari talente fotbalistice ale României?! Dacă acest personaj vorbeşte de Cârţu… Ţin minte cum l-a făcut pe Liţă Dumitru, iar unul dintre cei mai mari fotbalişti ai României. Dorinel Munteanu, la fel. Acest personaj are tupeul să se ia de oameni care au obţinut performanţe în fotbalul românesc. El aşa se face simţit în fotbal. Eu ştiam că la prima mână întinsă de Gigi va veni cerşind la Steaua”, a explicat Piţurcă.

Victor Piţurcă îl consideră pe Mihai Stoica un cerşetor. “Eu nu sunt bărbat? Probabil. Râdea când spunea lucrurile astea, pentru că e atât de tâmpită că începe să râdă singură. Chiar mi s-a atras atenţia că îl bag prea mult în seamă pe acest om, pentru că îi fac publicitate lui «Miţa travestita». El cerşeşte mila suporterilor. Poziţia pe care a luat-o în genunchi este specifică lui, îi place să stea în genunchi”, a conchis Piţurcă.

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a lansat un nou atac dur la adresa antrenorului Victor Piţurcă, miercuri, într-o conferinţă de presă, oficialul grupării “roş-albastre” numindu-l pe fostul selecţioner “coana Vica”, “caricatură tristă” sau “coniţa din Orodel”.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …