Saturday , May 11 2024

Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, condamnat la trei ani de detenţie

Liderul galeriei steliste Gheorghe Mustaţă a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de detenţie în dosarul în care a fost judecat alături de 41 de persoane pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional, violenţă şi şantaj, aproape jumătate dintre inculpaţi fiind achitaţi.

Gheorghe Mustaţă a fost achitat de instanţă pentru săvărşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru complicitate la tentativa la omor calificat din 6 ianuarie 2004 asupra lui Zamfir Giuseppe Stelian.

În ceea ce-l priveşte pe un alt inculpat din dosar, Ion Aghel, zis şi “Coco Anghel”, acesta a fost condamnat la un an de închisoare, pentru lovire sau alte violenţe şi complicitate la şantaj, pedepasă care nu va mai fi însă executată, deoarece durata arestului preventiv în cazul acestuia a fost deja de un şi o lună.

Într-o situaţie similară sunt şi Robert Florin Nica, condamnat la 11 luni de închisoare pentru şantaj şi complicitate la această faptă, dar care a stat un an în arest preventiv, precum şi Alexandru Dinu care a primit o pedeapsă de un an de închisoare, care a stat în arest preventiv un an şi o lună.

Bogdan Dumitrache, Ion Grigore, George Mihai Mitrea, Paul Paraschiv, Licuţă Udilă şi Florian Gheorghe au fost achitaţi pentru toate acuzaţiile aduse de procurori. Răducu Valentin Mirea, Daniel Tudorel şi Marius Rădulescu au fost achitaţi pentru favorizarea infractorului. De asemenea, Jenica Marin, Florin Marin, Mihai Marin, Gheorghe Savu, Daniel Laurenţiu Ilie, Nicuşor Maroiu, Noru Niţă, Ionuţ Greci, Paul Cezar Florea şi Cristian Zolly Tulbure au fost achitaţi pentru faptele de care au fost acuzaţi de Parchetul instanţei supreme – DIICOT.

Radu Cristian Roşca a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, port fără drept de obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăieri, împungeri sau loviri, lovire sau alte violenţe şi şantaj şi complicitate la şantaj. Din perioada de pedeapsă, se vor deduce duratele de arest preventiv în perioadele 4 – 5 mai 2005 şi 22 martie 2006 – 1 martie 2007.

În cazul lui Anghel, Roşca, Nica, Dumitrache şi Grigore, Tribunalul Bucureşti a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Emil Mircea Băluş, zis “Mircea Nebunul”, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pentru tentativa la omor calificat din 6 ianuarie 2004 asupra lui Giuseppe Stelian Zamfir, el stând deja în arest preventiv doi ani şi două luni.

Pentru agresiunea asupra lui Zamfir au mai fost condamnaţi Daniel George Albu la doi ani de detenţie şi Nicuşor Dumitrescu la patru ani de închisoare. Alecu Tudor a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, din care a dedus un an şi o lună de arest preventiv, iar Florian Dragomir la 11 luni de închisoare pentru ultraj, peapsa fiind considerată executată.

Instanţa a mai constatat că şi în cazul inculpaţilor Cornel Schuster, Octav Demirel Popescu, Adrian Alexandru Belu, Emil Gabriel Iordache, Daniel Neacşu, Simona Ciulvau, Corina Gabriela Alexandrescu, Marius Voinea şi Mădălina Constanţa Cucoş pedepsele au fost deja executate, în timp ce Marian Nicolae Gheorghe a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.

Judecătorii au mai dispus încetarea procesului penal pentru complicitate la şantaj, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru Gherghina Anghel şi Dorel Benga Nicolae.

Dumitru Stanciu şi partea vătămată în acest caz au fost achitaţi de instanţă pentru denunţ calomnios. Bogdan Mihai Cicu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru şantaj, Cătălin Parpalea la nouă ani de închisoare, iar Ion Viorel Spânu la şapte ani şi patru luni de închisoare. Tini Cziszer şi Stelian Rafael Palanita au fost condamnaţi la doi ani de închisoare cu suspendare.

Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu apel de toate părţile din dosar, dar şi de procurori.

Acuzaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată în septembrie 2006 de procurorii Parchetului instanţei supreme.

Ancheta în acest caz a fost declanşată ca urmare a unor informaţii potrivit căreia pe raza municipiului Bucureşti a fost iniţiată o grupare infracţională care acţiona în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni grave specifice criminalităţii organizate – şantaje sub forma taxelor de protecţie, tentative de omor, tâlhării, vătămări corporale “la comandă”, recuperarea de datorii reale sau pretinse, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, violare de domiciliu, etc. -, obţinând astfel beneficii materiale şi financiare.

Potrivit Ministerului Public, gruparea a fost iniţiată de persoane care s-au aflat în anturajul reţelei infracţionale conduse de fraţii Ion şi Vasile Balint, aşa numitul clan al Cămătarilor, şi a acţionat în perioada 2003 – 2006.

Procurorii DIICOT au stabilit că membrii grupării au fost implicaţi în mai multe incidente violente, făcând uz şi de armament, victime fiind fie rivali ai acestora – membri ai lumii interlope bucureştene care nu au acceptat înţelegerile cu privire la împărţirea zonelor de influenţă, fie alte persoane care desfăşurau activităţi ce se intersectau, sub o formă sau alta, cu sfera lor de interese.

Grupul infracţional care a făcut obiectul anchetei penale era structurat pe sistem piramidal, principalii exponenţi fiind Ion Anghel – zis Coco Anghel, Radu Cristian Roşca şi Robert Nica.

Iniţierea grupării a avut loc în baza unei înţelegeri intervenite între Roşca şi Nica, în urma căreia s-a hotărât constituirea unei “brigăzi care să controleze Capitala”. Anterior înţelegerii, fiecare dintre inculpaţi avea în subordine mai multe persoane cu preocupări pe linie infracţională şi, constatând că interesele lor converg, au hotărât să acţioneze împreună.

Astfel, s-a stabilit, la acea vreme, că din grupul infracţional organizat mai făceau parte Mircea Băluş, – zis Mircea Nebunul, Alexandru Dinu – zis Alin Boxeorul, Gheorghe Albu – zis Pitbull, Tudor Alecu – zis Joe, Gheorghe Mustaţă (şeful galeriei steliste-n.red), Nicuşor Dumitrescu – zis Bibiloi, Florian Dragomir – zis Papagalul, Stelian Rafael Palaniţă – zis Mutu.

Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au identificat mai multe persoane care au aderat sau sprijinit grupul infracţional organizat, fie făcându-l să-şi consolideze poziţia deja câştigată pe plan infracţional, fie facilitându-i obţinerea de noi beneficii materiale injuste. În acest sens, procurorii îi notează pe Demirel Popescu, Bogdan Dumitrache – zis Crocodilul, Ion Grigore, Daniel Neacşu – zis Dan Cioară, Alexandru Belu – zis Cereale, Emil Iordanche – zis Gabi Cioară, Cornel Schuster – zis Robert Grasul, Marius Vonea – zis Marius a lui Ştoacă, Corina Alexandrescu, Simona Ciulavu şi Mădălina Cucoş.

Vezi si

Irina Begu, de două ori norocoasă, s-a calificat în turul 3 la Roma

Irina Begu a obținut o calificare facilă în turul 3 de la Roma. Inițial, ea …