Monday , April 29 2024

Lăcătuş: Putem vorbi de ghinion, cu mai multă atenţie şi încredere ne-am fi calificat

Antrenorul Marius Lăcătuş a declarat, miercuri, că se poate spune că Steaua a avut ghinion în meciul cu Napoli, primind gol în minutele de prelungiri, şi că, dacă ar fi existat mai multă atenţie şi încredere, formaţia ar fi obţinut calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa.

“Putem vorbi de faptul că am avut ghinion şi în meciul tur şi în această deplasare. Am primit din nou un gol în prelungiri. Nu am reuşit să ne calificăm, dar îmi felicit jucătorii pentru efort, pentru atitudinea avută pe parcursul jocului. Dacă reuşeam să fim concentraţi şi pe acele minute rămase din joc, probabil soarta calificării era în favoarea noastră. Cred că am făcut jocuri bune şi o propagandă bună fotbalului românesc. Sigur, se putea obţine mai mult, această calificare, dar, per ansamblu, jocul a fost bun şi impresia lăsată una bună”, a spus Lăcătuş la Sport.ro.

Tehnicianul a declarat că Steaua s-ar fi putut califica mai departe în această competiţie, dacă ar fi existat “mai multă atenţie şi mai multă încredere”. “Cu toţii avem acest regret pentru că nu am reuşit să ne calificăm. Este păcat de munca jucătorilor, de tot ceea ce au făcut în această perioadă. Cu mai multă atenţie, mai multă încredere, concentrare mai mare la finalizare, pentru că au existat situaţii de a marca… Din păcate în repriza a doua nu am reuşit să mai ajungem prea mult în preajma poartei adverse, iar presiunea ne-a făcut să greşim şi să primim acel gol. În momentul în care echipa pierde, cu toţii suntem de vină”, a precizat Lăcătuş.

Formaţia Steaua Bucureşti a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa italiană Napoli, în ultima etapă a grupei K a competiţiei.

Golul echipei italiene a fost marcat în minutul 90+2 de Cavani, care a trimis mingea în poartă, din trei metri, la un corner executat de pe partea dreaptă.

Pentru a reuşi calificarea în primăvara europeană, Steaua avea nevoie de cel puţin un egal în partida cu Napoli.

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …