Saturday , April 27 2024

Hagi şi Iordănescu, ofertaţi oficial de FRF pentru preluarea naţionalei

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că preşedintele Mircea Sandu a avut discuţii cu Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi pentru preluarea primei reprezentative, aceştia urmând să dea un răspuns până la 13 iunie.

“În cursul zilei de azi, 5 iunie, domnul Răzvan Lucescu i-a reconfirmat preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, că renunţă la conducerea tehnică a echipei naţionale a României, decizie definitivă şi irevocabilă. În atare condiţii, profitând şi de faptul că aceştia se aflau în Bucureşti, preşedintele FRF a avut întâlniri cu domnii Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi, aducându-le la cunoştinţă faptul că a fost mandatat de Comitetul Executiv al FRF ca, în cazul în care domnul Răzvan Lucescu nu va mai fi selecţioner al reprezentativei noastre A, să demareze discuţiile vizând găsirea unui nou antrenor principal. Pe cale de consecinţă, le-a propus acestora preluarea funcţiilor de director tehnic şi, respectiv, de selecţioner ai echipei naţionale A”, anunţă site-ul frf.ro.

Conform sursei citate, “Iordănescu şi Hagi au fost rugaţi să analizeze oferta înaintată şi să-şi precizeze poziţia până pe 13 iunie. “Dacă răspunsul va fi pozitiv, ulterior vor fi discutate toate celelalte detalii”, susţine frf.ro.

FRF a anunţat că principalul obiectiv ar urma să fie calificarea la Euro-2016, dar şi un “plan mai complex, un proiect pe patru ani”.

“Din punctul de vedere al performanţei intrinseci, principalul obiectiv va fi calificarea la turneul final al EURO 2016, numai că planul se vrea a fi unul mult mai complex, fiind vorba despre un proiect pe patru ani, cu finalitate în toamna anului 2015 şi cu ţintă reformarea fotbalului la toate nivelurile echipelor noastre naţionale, începând cu reprezentativa “A” şi terminând cu cea de juniori “Under 14″. Aceasta înseamnă modificarea şi modernizarea sistemului şi modului de joc la toate eşaloanele naţionalelor noastre şi îmbunătăţirea parametrilor de performanţă, astfel încât calificările să reprezinte o succesiune şi o încununare logică a schimbărilor evocate”, a notat sursa citată.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …