Friday , April 9 2021

Foresta a suferit a treia înfrângere în amicale: 0-4 cu Dacia Unirea Brăila

Cele două formații s-au întâlnit sâmbătă, pe terenul din Odobești (Vrancea). Mult mai pragmatici în fața porții, brăilenii au înscris prin Stănescu, Cocîrlă, Ioniță și Sava

Foresta a suferit a treia înfrângere de la startul pregătirilor de iarnă, după ce a pierdut sâmbătă, în fața celor de la Dacia Unirea Brăila, cu scorul de 4-0, într-un amical disputat pe terenul din Odobești.

Gruparea brăileană a deschis scorul în meciul din Vrancea în minutul 32, prin R. Stănescu, care  înscris cu un șut superb sub bara transversală pentru 1-0 la pauză.

Mult mai pragmatică în fața porții, formația antrenată de Florentin Petre a marcat de alte trei ori în repriza secundă a întâlnirii, Cocîrlă, Ioniță și Şt. Sava ducând scorul la 4-0 într-un interval de doar 13 minute.

Foresta: Zvoronciuc – Sumanariu, Celeadnic, Novacek, Drugă – Terzic, Kanote – Cimbru, Zouaoui, Filip – Marin. Pe parcursul meciului au mai intrat: Gal – Mateciuc, Knezevic, Stănescu, Sîncelean, Martin, Vultur și Hostiuc.

A fost al șaselea amical disputat de „galben-verzi” în intersezon, după cele cu  CSM Pașcani (9-1), Gloria Buzău (1-2), Aerostar Bacău (0-2), Sporting Vaslui (1-1) și Ştiința Miroslava (4-0).

În ultimul test din această iarnă, Foresta va întâlni, miercuri, grupa de juniori de elită de la FC Botoșani.

Echipa antrenată de Ivan Gvozdenovic va relua campionatul Ligii a III-a pe data de 23 martie, când va primi, pe stadionul Areni, vizita Ceahlăului Piatra Neamț. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

CSU din Suceava și LPS Suceava luptă pentru calificarea la turneul final

Sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din Obcini găzduiește la sfârșitul acestei săptămâni …