Friday , April 26 2024

Djokovic, amenințat de premierul Australiei că îl trimite acasă dacă nu prezintă dovezi pentru scutirea medicală de la Australian Open

Premierul australian Scott Morrison a ameninţat miercuri că îi va cere lui Novak Djokovic să prezinte dovada că „derogarea medicală” pe care a primit-o pentru a participa la Openul Australiei este justificată, în caz contrar tenismanul sârb va fi trimis acasă „cu primul avion”, informează AFP, citată de Agerpres.

„Aşteptăm prezentarea sa şi să ne furnizeze dovezi care să justifice” această derogare, a declarat Morrison, în cursul unei conferinţe de presă.

Djokovic, liderul clasamentului ATP, nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19.

„Dacă aceste dovezi sunt insuficiente, atunci el nu va fi tratat diferit faţă oricine altcineva şi se va întoarce acasă cu primul avion. Nu va exista nicio regulă specială pentru Novak Djokovic”, a insistat premierul.

Directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, l-a îndemnat pe Novak Djokovic să dezvăluie motivul în baza căruia i-a fost acordată derogarea medicală.

„Ar fi cu siguranţă util dacă Novak ar explica în ce condiţii a solicitat şi a obţinut o scutire”, a declarat Tiley, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei australiene de tenis.

Acesta a subliniat, însă, că Djokovic nu a beneficiat de niciun tratament preferenţial pentru a obţine această derogare, în cadrul unui proces supravegheat de autorităţile australiene şi cele ale statului Victoria.

Un total de 26 de jucători sau membri ai staff-urilor lor, din cei aproximativ 3.000 aşteptaţi în Australia, au cerut o scutire şi doar câţiva dintre ei au reuşit să o obţină, a precizat Craig Tiley.

Novak Djokovic, care vizează al zecelea său trofeu la Australian Open, are şansa să-i depăşească pe rivalii săi Roger Federer şi Rafael Nadal, cu care împarte recordul de victorii în Marele Şlem (20), în cazul unui nou succes la Melbourne, luna aceasta.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …