Saturday , April 27 2024

Darren Cahill a antrenat-o ieri pe Amanda Anisimova, înaintea meciului cu Halep de la Wimbledon

Darren Cahill a avut o sesiune de antrenament la Wimbledon cu Amanda Anisimova, înaintea meciului americancei cu Simona Halep, din sferturile de finală, ce se va disputa miercuri, de la 15.30.

Darren i-a fost antrenor Simonei full-time, cea mai mare parte a carierei, perioadă în care românca a câștigat zeci de trofee,  două titluri de Grand Slam (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 și o urcare pe primul loc al ierarhiei WTA.

În septembrie 2021, Halep a anunțat despărțirea de Cahill, iar la începutul lui 2022 australianul a pregătit-o pe Anisimova pentru meciurile pregătitoare și Grand Slamu-ul de la Australian Open. Însă imediat după aceea el s-a retras, invocând epuizare după perioada pandemiei, când australienilor le-a fost interzis să călătorească și a stat mult departe de familie.

Cahill a rămas în relații foarte bune cu Simona, unii susținând că el e cel care a convins-o să meargă la academia lui Mouratoglou pentru a-și continua cariera la vârf.

La Wimbledon, Darren Cahill și-a făcut apariția drept consultant pentru jocul pe iarbă al italianului de 20 de ani Jannik Sinner, care a ajuns în sferturi, eliminat de Djokovic.

Australianul a participat însă marți și la antrenamentul Amandei Anisimova, acolo unde subiectul principal a fost pregătirea meciului contra Simonei Halep.

The evidence https://t.co/KAgUoadaVp

— DG (@Bestof5forever) July 6, 2022

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …