Friday , April 26 2024

CSU din Suceava s-a impus la zece goluri în meciul cu CSM Odorhei

Echipa antrenată de Petru Ghervan a câștigat sâmbătă, în fața harghitenilor, cu scorul de 40-30 și a urcat pe locul 6 în clasamentul Ligii Naționale

CSU din Suceava și-a trecut în cont a treia victorie de la startul actualului sezon al Ligii Naționale la handbal masculin, după ce a câștigat sâmbătă, în Sala “Dumitru Bernicu”, în fața celor de la CSM Odorhei, cu scorul de 40-30, într-un meci ce a contat pentru etapa a VI-a.

Cu Csog și Stanciuc în postura de principali marcatori, echipa antrenată de Petru Ghervan s-a desprins la 8-3 după primele 12 minute de joc, iar la pauză a intrat cu un avantaj de șapte goluri, scor 19-12.

Scăpați de presiunea rezultatului, universitarii și-au permis să facă și spectacol în repriza secundă, pe finalul căreia s-a evidențiat cu câteva parade și portarul Dragos Padovei, care a debutat astfel în prima ligă la 18 ani.

CSU – CSM Odorhei s-a terminat cu un scor rotund, 40-30, iar formația suceveană urcă pe locul 6.

CSU din Suceava: Makaria, Padovei – Csog (7 goluri), Stanciuc (6), Gavriloaia (5), Tîrzioru (4), Zarițchi (3), Loic (3), Urdă (3), Lăzurcă (2), Ştefan (2), Vizitiu (2), Dascălu (2), Kbilashvili (1) și Lupu. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Şoldănescu și Iulian Andrei.

Soții Cozmiuc, ovaționați la scenă deschisă de publicul sucevean

Aruncarea de start a meciului de sâmbătă a fost dată de campionii mondiali la canotaj, soții Ionela și Marius Cozmiuc, care au fost ovaționați la scenă deschisă de publicul sucevean, iar la final au bătut palma cu spectatorii.

“Mă bucur foarte mult că am putut participa la acest meci, care s-a desfășurat într-o atmosferă foarte frumoasă. Simt cu adevărat emoțiile și trăirile unui astfel de meci. Publicul a fost la înălțime. Noi la canotaj, auzim tribuna abia pe ultima parte a cursei. M-a emoționat până la lacrimi primirea de care am avut parte și îmi doresc să mai particip la astfel de meciuri la Suceava”, a declarat Ionela Cozmiuc.

“Sunt bucuros că le-am purtat noroc handbaliștilor suceveni. Au muncit așa cum trebuie pe teren, au luptat bine. Mi-a plăcut atitudinea lor. Le doresc succes în continuare și să rămână la fel de curajoși”, a precizat Marius Cozmiuc, care a remarcat zâmbind că o parte dintre handbaliștii suceveni s-ar descurca foarte bine și la canotaj.

Rezultatele etapei a VI-a:

Minaur Baia Mare – Potaissa Turda: 29-25

CSM București – CSM Bacău: 30-23

CSM Vaslui – CSM Constanța: 27-30

CSM Focșani – Politehnica Timișoara: 27-25

CSM Oradea – HC Buzău: 31-36

CSU din Suceava – CSM Odorhei: 40-30

Steaua București – Dinamo București (15 noiembrie)

Runda viitoare, CSU din Suceava va evolua miercuri, în deplasare, la Constanța. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …

One comment

  1. Felicitari echipei de handbal CSU Suceava pentru acest meci , un joc frumos , spectaculos . Felicitari dlui. profesor Ghervan pentru reusitele si jocul echipei !
    Dar din pacate trebuie sa redam o afirmatie a oaspetilor care se intrebau UNDE ESTE SALA POLIVALENTA CARE O PROMITEAU CU ANI IN URMA FLUTUR DE LA CONSILIUL JUDETEAN SI LUNGU DE LA PRIMARIE , fiind suparati si de faptul ca au trebuit sa suporte chinurile traficului auto pe drumurilor inguste din judetul Suceava , pe care tot Flutur promitea cu ani in urma ca le va moderniza si le va largi !!!!!