Saturday , April 27 2024

Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională de handbal a României

Naționala României a terminat pe locul al 12-lea Campionatul Mondial de handbal feminin, iar la întoarcerea în țară, Cristina Neagu a anunțat că se retrage din echipă.

„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut.

Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (n.r. Eliza Buceschi) și tot am terminat pe locul 12. Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională. Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.

Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte” – a declarat Cristina Neagu, conform DigiSport.

Rezultatele României la CM de handbal feminin: 44-19 vs Chile, 37-28 vs Serbia, 23-39 vs Danemarca, 22-24 vs Germania, 32-28 vs Japonia și 27-26 cu Polonia.

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …