Friday , April 26 2024

Ancuţa Bodnar – I-am făcut mândri pe toţi de acasă şi suntem foarte fericite

Suceveanca  Ancuţa Bodnar, componentă a echipajului de dublu vâsle feminin, care a cucerit prima medalie de aur a României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a declarat după cursă că este fericită pentru că i-a făcut mândri pe toţi cei de acasă de performanţa lor, relateaza Agerpres.

”A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru. Am bătut şi recordul olimpic, nu ne-am aşteptat, dar ne doream asta. Dar ne-a ajutat şi vremea, chiar dacă au fost valuri, am avut vânt ajutător, dar a fost bine. Din 2019 am intrat în barca de dublu vâsle şi de atunci am rămas în aceeaşi formulă. Au fost doi ani de muncă continuă, fără pauză, fără vacanţe. Am muncit mereu pentru acelaşi vis. Chiar dacă Olimpiada s-a amânat cu un an, noi am continuat să ne pregătim şi să muncim. Ne-am antrenat singure acasă în timpul pandemiei şi parcă eram unite prin acelaşi lucru. Am dat ce am avut mai bun noi azi ca să împlinim munca acestor ani”, a declarat pentru Ancuţa Bodnar, 22 de ani, născută la Vatra Moldoviței.

 

Bodnar şi Radiş, vicecampioane mondiale (2019, Linz), au condus cursa de la un capăt la altul, câştigând cu timpul de 6 min 41 sec 03/100, stabilind şi cel mai bun timp olimpic. Precedenta performanţă aparţinea Marii Britanii (6:44.33) şi fusese stabilită în 2012, la Londra.

Bodnar, 22 de ani, a adăugat că pe podium a fost încercată de o multitudine de sentimente: ”Pe podium am simţit fericire, mândrie, bucurie, recunoştinţă, mulţumire. I-am făcut mândri pe toţi. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred că am medalia, dar a meritat totul”.

Bodnar şi Radiş (portdrapelul României la ceremonia de deschidere de la Tokyo) au adus a 20-a medalie de aur a canotajului românesc la Jocurile Olimpice. România a mai cucerit la JO alte 19 medalii, 10 de argint şi 9 de bronz. (Agerpres)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …