Saturday , April 27 2024

VIDEO. Americanii au trimis un robot pe Lună. Modulul lunar Peregrine și-a început călătoria

Racheta Vulcan, care transportă robotul lunar Peregrine, a fost lansată luni dimineață de la Cape Canaveral din Florida, potrivit Sky News, scrie Mediafax.

Misiunea Peregrine, dezvoltată de compania privată de zboruri spațiale Astrobotic și finanțată parțial de NASA, a fost numită după cea mai rapidă pasăre din lume. Robotul va transporta 21 de pachete pe Lună, unele dintre ele pentru NASA, o realizare nemaiîntâlnită în mai bine de 50 de ani, de la încheierea proiectului Apollo.

Misiunea este considerată riscantă. Deși NASA are instrumente la bordul robotului de aterizare, aceasta este o operațiune comercială. Nicio companie privată nu a reușit vreodată o aterizare ușoară pe Lună sau pe orice alt corp ceresc.

Peregrine este prima misiune care va zbura în cadrul inițiativei CLPS (Commercial Lunar Payload Services) a NASA, un nou program prin care agenția spațială plătește companii private pentru a livra echipamente științifice pe Lună. Peregrine transportă cinci încărcături utile NASA, precum și alte 15. Una dintre ele, un rover de mărimea unei cutii de pantofi de la Universitatea Carnegie Mellon, va deveni primul robot american care va face o tură pe Lună.

Robotul a fost lansat la bordul unei rachete Vulcan de la Space Launch Complex-41 de la Cape Canaveral din Florida. Racheta îl va duce pe Peregrine la mai mult de 360.000 km deasupra Pământului înainte de a începe călătoria sa, relatează Mediafax.

Va face o buclă în jurul planetei înainte de a se îndrepta către Lună și de a încerca o aselenizare pe 23 februarie.

Robotul va analiza atmosfera lunară și va încerca să descopere mai multe informații despre modul cum s-a mișcat apa în jurul Lunii.

Prima aterizare a unei nave spațiale comerciale pe Lună ar fi o piatră de hotar în explorarea spațiului.

Peregrine Mission One conține mai multe experimente NASA care ar putea deschide calea pentru programul Artemis, care își propune să ducă oamenii din nou pe suprafața lunară înainte de sfârșitul anului 2030.

foto: NASA

Vezi si

Bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Bolile transmise de țânțari se răspândesc pe tot globul, și în special în Europa, din …