Friday , April 26 2024

Un asteroid a trecut foarte aproape de Terra

Astronomii susţin că pe 18 noiembrie Terra va fi o invazie de “oaspeţi spaţiali” – fluxul de meteoriţi Leonid. Un asteorid a trecut miercuri pe lângă Pământ, dar fără nici un fel de pericol din cauza dimensiunilor reduse.

Astronomii de la observatorul american Mount Lemmon au descoperit un asteroid cu un diametru de aproximativ 3 metri, care miercuri ar urma să treacă pe lângă Pământ, relatează RIA Novosti, citându-l pe Leonid Elenin de la Institutul de matematică aplicată din Moscova Keldâş, potrivit Agerpres.

Asteroidul, desemnat 2010 WA, a fost detectat marţi seară, conform bazei de date a corpurilor mici din Sistemul Solar a NASA. Un corp ceresc zbura în jurul 22h30 (ora României) cu o viteză de 12 km pe secundă la numai 265.000 km de Lună. În jurul orei 05:45, acesta trebuia să se afle la 38,13 mii de km de Pământ, ceea ce este cu numai 2.000 km deasupra sateliţilor geostaţionari.

Potrivit noilor date, asteroidul urma să treacă la 33.000 km de Pământ, chiar mai aproape de orbitele geostaţionare.”Cu toate acestea, punctul de convergenţă va fi de aproximativ 45 de grade latitudine nordică – departe de zona sateliţilor geostaţionari care planează în regiunea Ecuatorului”, a specificat Elenin.

Acesta susţine că asteroidul cu diametrul de trei metri aparţine familiei Apollo – un grup de asteroizi care traversează orbita Pământului. Chiar dacă intră în atmosfera Terrei, el nu va genera nicio ameninţare, deoarece asteroizii de această dimensiune se distrug complet în atmosferă.

Vizita asteroidului precede o “invazie a oaspeţilor spaţiali” – în noaptea spre 18 noiembrie va atinge punctul culminant ploaia de stele din această toamnă – fluxul de meteoriţi Leonid.

Această ploaie de stele poate fi văzută pe cer la mijlocul lunii noiembrie a fiecărui an, când Pământul trece printr-un flux de particule de praf ce se deplasează de-a lungul orbitei cometei Tempel-Tuttle. Numele “Leonid” are la origine faptul că punctul de pe cer din care se observă căderea meteoriţilor se află în constelaţia Leului. (realitatea.net)

Vezi si

1,5 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de dureri cronice

Peste 1,5 miliarde de oameni din lume suferă de dureri cronice, o problemă globală cu …