Saturday , April 27 2024

Lipsa de concentrare îi face pe oameni să fie trişti

Oamenii petrec circa jumătate din timp imaginându-şi că fac altceva decât activitatea pe care o desfăşoară la momentul respectiv, iar această lipsă de concentrare îi face să fie trişti, potrivit unui studiu american.

“Spiritul uman este un spirit distrat, iar un spirit distrat este un spirit trist”, spun psihologii Matthew Killingsworth şi Daniel Gilbert, de la prestigioasa Universitate Harvard, în acest studiu publicat de revista Science.

“A putea să te gândeşti la ceva care nu are loc cu adevărat este o abilitate cognitivă ce are un cost emoţional” , spun aceştia.

Studiul lor a fost realizat în rândul a 2.250 de oameni, dintre care 74% erau americani, toţi participanţii fiind posesori de aparate iPhone. Graţie unei aplicaţii a acestor aparate, participanţii erau contactaţi în anumite momente, la întâmplare, şi întrebaţi ce activitate şi ce stare de spirit aveau şi, totodată, dacă se gândeau la altceva decât la ceea ce făceau şi dacă gândurile respective erau plăcute, neplăcute sau neutre.

Rezultatele studiului au arătat că, în 46,9% din timp, participanţii erau distraţi şi că această lipsă de concentrare “era, în general, cauza şi nu consecinţa tristeţii lor”. “Acest studiu arată că existenţa noastră mintală este, în mod normal, invadată într-o măsură semnificativă de ceea ce nu este prezent”, a subliniat Matthew Killingsworth.

Activitatea sexuală este singura care îi determină pe oameni să fie cu adevărat concentraţi asupra a ceea ce fac , potrivit studiului. În schimb, în timpul desfăşurării altor activităţi, spiritul “vagabondează” cel puţin 30% din timp.

Participanţii la studiu au răspuns că resimţeau cea mai mare satisfacţie în timpul sexului, exerciţiilor fizice şi conversaţiei şi cea mai mică satisfacţie în timp ce stăteau la calculator acasă, se odihneau sau munceau.

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …