Monday , April 29 2024

Cabinetele de medicină de familie vor putea primi, la cerere, statut de utilitate publică

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie și a punctelor secundare de lucru ca unități sanitare de utilitate publică.

Actul normativ modifică și completează în acest sens Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Potrivit actului normativ, “asistența medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate publică”.
Statutul de unitate sanitară de utilitate publică se va acorda cabinetelor de medicină de familie la cerere.
“Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracționat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. Punctele de lucru pot obține, la cerere, statutul de utilitate publică“, prevede actul normativ.
La dezbaterile din Parlament, deputatul PNL Cristina Vecerdi, unul dintre inițiatorii legii, a precizat că statutul de utilitate publică “permite darea în folosință gratuită a spațiilor proprietate publică ale unităților administrativ-teritoriale cu destinație cabinete de medicină de familie”.

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …