Friday , April 26 2024

Mesajele pe care le-a trimis Razvan Cuc fostei sefe Tarom in ziua motiunii: “Astept numele”

Ies la iveală detalii revoltătoare în scandalul dintre fostă şefă a companiei Tarom şi ministrul demis al Transporturilor.

Mădălina Mezei a dezvăluit presei că Răzvan Cuc (foto) i-ar fi cerut să invoce probleme tehnice şi să ţină la sol mai multe aeronave, astfel încât 5 parlamentari ai opoziţiei să nu mai ajungă în Bucureşti în ziua moţiunii de cenzură.

Mai mult decât atât, conform unor mesaje care au intrat în posesia Ştirilor Pro TV, ministrul Cuc ar fi sunat inclusiv la SRI, pentru a se asigura că nimeni nu va interveni, iar aparatele de zbor nu vor pleca în cursă. Răzvan Cuc neagă întreaga poveste.

Fosta şefă Tarom povesteşte că a avut o primă discuţie cu ministrul Transporturilor Răzvan Cuc în biroul acestuia, marţi, 8 octombrie, cu două zile înainte de moţiune.

Continuarea pe stirileprotv.ro

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …