Monday , April 29 2024

Search Results for:

Peste 5.400 de elevi, înscrişi pentru testarea la o limbă străină, la BAC-ul din această vară

Proba de verificare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se va desfăşura în intervalul 25-28 iunie. Cei mai mulţI elevi au ales să fie examinaţi la limba engleză, fiind 4.533 de candidaţi u tot în această perioadă vor fi evaluaţi 869 de elevi la limba franceză, 12 elevi …

Mai mult »

Sânzienele – noapte magică şi sărbătoare a fertilităţii şi belşugului

  Sărbătoarea Sânzienelor este legată de credinţe, ca cea că jocul ielelor îl va lăsa mut sau nebun pe cel care îi este martor în noaptea de dinainte, şi practici precum folosirea florilor cu acealşi nume pentru bunăstare, dar şi aflarea alesului. Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă …

Mai mult »

Grup Feroviar Român, RISC DE MONOPOL: Nu poate prelua CFR Marfă

Controversele din jurul privatizării companiei CFR Marfă sunt departe de a se fi încheiat. Acum, problema care se ridică o constituie poziţia de monopol pe care Grupul Feroviar Român, noul acţionar majoritar al companiei, o are prin asocierea cotelor de piaţă ale celor două companii. Comicul situaţiei apare, însă, dintr-un …

Mai mult »

Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste 9,7 milioane de euro, nu a fost câştigat. Numerele extrase in aceasta seara

    Premiul cel mare la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 9,7 milioane de euro, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate cele şase numere extrase, respectiv 32, 39, 17, 19, 5 şi 47, potrivit site-ului Loteriei Române. Reportul categoriei I la Loto 6/49 …

Mai mult »

UPDATE: AUTOCAR ROMÂNESC căzut într-o prapastie în Muntenegru. Cel puţin 13 morţi şi 32 de răniţi (VIDEO)

Mai mulţi români au fost răniţi într-un accident rutier în Muntenegru, aceştia aflându-se într-un autocar al cărui şofer a pierdut controlul autoturismului şi a căzut într-o râpă. În accident şi-au pierdut viaţa 13 persoane şi 31 de adulţi şi un copil au fost răniti şi transportate la spital.   Treisprezece …

Mai mult »

Mario, fiul lui Adrian Mutu şi al Alexandrei Dinu, a suferit o operaţie la inimă

 Mario Mutu, fiul fotbalistului Adrian Mutu din căsătoria cu Alexandra Dinu, a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord deschis, după ce i s-a descoperit o problemă la inimă, a declarat mama băieţelului de 11 ani pentru publicaţia Gente, anunţă presa italiană. ”Acum că totul a trecut, vreau să vorbesc despre …

Mai mult »

Pompierii au muncit aproape nouă ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o pădure din Poiana Stampei

Pompierii suceveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un hectar din pădurea din Poiana Stampei. După nouă ore de muncă, aceştia au reuşit să stingă focul fără ca acesta să se extindă la fondul forestier învecinat Militarii de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători …

Mai mult »

Averea Mobar Rădăuţi, la vânzare

Firma lichidatoare LEXINSOLV IPURL vinde curtea fabricii de mobilă de la Rădăuţi – 1,31 hectare de teren – pentru 8,2 miliarde de lei u Mobar este în insolvenţă cerută de BCR încă din 2010 Fabrica de prelucrare a lemnului MOBAR SA Rădăuţi, a doua ca importanţă din zonă, specializată în …

Mai mult »

Unde pândesc luni, 24 iunie 2013, radarele Poliţiei sucevene

  Câmpulung Moldovenesc: DN 17 zona municipiului; Vatra Dornei: DN 17 şi DN 17B zona municipiului; Suceava: Traian Vuia, Grigore Alexandru Ghica, DN 2 Pătrăuţi; Calea Obcinilor, Soseaua Humorului, DN 17 – Stroieşti; Fălticeni: DN 2 Drăguşeni – Fântâna Mare; DN 2 Rădăşeni – Buneşti; DN 15C Praxia – Boroaia; …

Mai mult »