Tuesday , April 30 2024

Search Results for:

Cardiologul Mihai Creţeanu şi-a depus dosarul de pensionare

Conform surselor, doctorul sucevean în vârstă de 63 de ani, şef al Secţiei Cardiologie de la Spitalul Judeţean, unul din cei mai cunoscuţi medici suceveni, şi-a depus actele necesare ieşirii la pensie începând cu 1 iulie   Doctorul Mihai Creţeanu, cunoscutul cardiolog sucevean, şef al Secţiei Cardiologie din Spitalul judeţean  …

Mai mult »

Examenul maturităţii a ajuns la final pentru cei peste 6.000 de elevi suceveni

Ieri s-a desfăşurat ultima probă a Bacalaureatului, la care au fost prezenţi doar 5.862 de elevi din 6.094 înscrişi. Dacă unii candidaţi au ieşit încântaţi de la această probă, alţii aveau câteva emoţii cu privire la rezultatele ce se vor urma să se afişeze marţi, 7 iulie   Ieri s-a …

Mai mult »

Deputatul Sanda Maria Ardeleanu va primi medalia Ordinului Pleiadei în grad de Ofiţer

Distincţia va fi înmânată prin delegat în cadrul celei de-a 41-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei la Berna – Elveţia, săptămâna viitoare   Preşedintei Delegaţiei Parlamentului României la APF, deputatului Sanda-Maria Ardeleanu, profesor universitar la USV Suceava, i se va acorda medalia Ordinului Pleiadei în grad de Ofiţer în …

Mai mult »

Opt ani de închisoare pentru individul care şi-a sugrumat concubina, pentru că nu se oprea din băut

Judecătorii suceveni l-au condamnat pe Toader Bondor, de 52 de ani, din Scheia, la opt ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor . Individul a primit această pedeapsă fiind acuzat că şi-a sugrumat concubina din cauză că aceasta a consumat băuturi alcoolice în exces şi nu avea grijă de …

Mai mult »

Un fălticenean şi-a băgat tatăl în spital

In data de 2 iulie 2015, la ora 19.36, Marius – Ionuţ Lucan, din municipiul Fălticeni, a anunţat prin 112 faptul că tatăl său Ioan Lucan este căzut pe jos în locuinţă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Din cercetările poliţiştilor a rezultat că pe 2 iulie a.c., în jurul orei …

Mai mult »

Irina Begu paraseste Wimbledon in turul al III-lea, eliminata de Sharapova

Irina Begu a fost eliminata vineri in turul III la Wimbledon. Tenismena noastra a fost invinsa de favorita numarul 4 la castigarea turneului, rusoaica Maria Sharapova, in doua seturi, scor 4-6, 3-6. O ora si 23 de minute a durat partida dintre cele doua, una foarte echilibrata in primul set. …

Mai mult »

Referendum în Grecia. Biserica Ortodoxă vrea ca ţara să continue pe calea proeuropeană

Referendum în Grecia. Biserica Ortodoxă din Grecia intervine cu două zile înainte de referendumul decisiv. Deşi de obicei reprezentanţii bisericii nu se amestecă în politică sau în situaţiile controversate, Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei, s-a alăturat taberei “DA”, proeuropene. În tot acest haos, hotelierii din nordul ţării vor să …

Mai mult »

Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată pentru campania lui Iohannis

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenţei în campania prezidenţială din 2014. Vicepreşedintele PNL este acuzat că a făcut presiuni asupra primarilor din judeţ să determine oamenii să-l voteze pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2014. Potrivit …

Mai mult »

Referendum în Grecia. Votul pentru DA îl devansează, pentru prima dată, pe cel pentru NU

Referendum în Grecia. Adepții unui vot pozitiv la referendumul de duminică din Grecia îi devansează ușor ca procent pe cei care intenționează să voteze varianta ‘nu’, recomandată de guvern, conform unui sondaj de opinie publicat vineri de ziarul Ethnos, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres. Potrivit sursei citate, procentul …

Mai mult »