Friday , April 19 2024

Opt ani de închisoare pentru individul care şi-a sugrumat concubina, pentru că nu se oprea din băut

Judecătorii suceveni l-au condamnat pe Toader Bondor, de 52 de ani, din Scheia, la opt ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor . Individul a primit această pedeapsă fiind acuzat că şi-a sugrumat concubina din cauză că aceasta a consumat băuturi alcoolice în exces şi nu avea grijă de mama ei

toader bondor [800x600]

Tribunalul Suceava l-a condamnat ieri pe inculpatul Toader Bondor, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, la opt ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Judecătorii au mai decis ca Bondor să achite statului suma de 1.430,20 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Sentinţa instanţei sucevene nu este defintivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Amintim că la începutul lunii mai a acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Toader Bondor, de 52 ani, din satul Mihoveni, comuna Scheia, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Aceştia au stabilit că în seara zilei de 9 martie 2015, în timp ce se afla pe raza localităţii Marginea, unde are o casă, inculpatul a fost sunat de către mama concubinei sale – Emilia Ungureanu, de 55 de ani, care i-a spus că timp de patru zile nu a mâncat şi nici nu a băut apă, iar fiica sa este într-o stare permanentă de ebrietate. In acea seară, inculpatul a mers cu o maşină de ocazie în Mihoveni, întâlnindu-se cu Emilia Ungureanu, concubina sa, care era într-o stare avansată de ebrietate, reproşându-i femeii acest lucru şi lovind-o cu palmele peste faţă de mai multe ori.
De precizat este că, în seara de 9 martie a.c., şi inculpatul a consumat, conform declaraţiilor, o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice. Concubinii s-au culcat în camera situată vis – a – vis de cea în care era bătrâna, iar a doua zi dimineaţă, în jurul orei 08.30, Toader Bondor i-a cerut concubinei să facă de mâncare şi să încălzească încăperea în care era mama ei. Victima nu a făcut nimic din aceste lucruri, din contră, a consumat din nou băuturi alcoolice, fiind surprinsă chiar de inculpat, în curtea locuinţei. Iritat până peste măsură de comportamentul şi „îndeletnicirile” concubinei sale, Toader Bondor a chemat-o în casă pentru a sta de vorbă şi a o convinge să nu mai bea, să se facă gospodină. Lucrurile au degenerat, între cei doi concubini s-a iscat o ceartă în toată regula, împrejurare în care inculpatul a cuprins-o cu mâna dreaptă de gât, strângând-o destul de puternic. Femeia s-a prăbuşit pe marginea patului, moment în care Toader Bondor s-a panicat, a realizat ce a făcut „am scuturat-o prinzând-o cu ambele mâini de haine, întrebând-o ce are”.
Imediat, acesta a sunat la 112 şi a cerut deplasarea poliţiştilor şi a unei ambulanţe la faţa locului, spunându-i operatoarei că nevasta sa a plecat pe ultimul drum şi că nu vrea să se spună că el ar avea vreo implicare, că ar fi omorât-o. Medicii de pe ambulanţă, deplasaţi la faţa locului, au constatat decesul Emiliei Ungureanu.
Conform concluziilor raportului medico – legal de necropsie din 13 martie 2015 emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava, moartea femeii a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio – respiratorii acute, instalată ca urmare a asfixiei mecanice prin comprimarea formaţiunilor vasculo – nervoase şi aeriene ale gâtului, cu fractura cornului superior drept os hioid. Leziunile au putut fi produse prin comprimarea gâtului cu mijloace contondente sau prin cădere şi comprimare pe un corp contondent.
Intregul material probator administrat, respectiv concluziile provizorii medico – legale, declaraţiile martorilor care atestă existenţa unor stări conflictuale anterioare – inculpatul obişnuia să o lovească, poziţia şi declaraţiile inculpatului şi nu în ultimul rând concluziile raportului de constatare tehnico – ştiinţifică asupra comportamentului simulat, atestă fără echivoc faptul că inculpatul se face vinovat de fapta pentru care este cercetat, acesta a suprimat cu intenţie viaţa victimei. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …