Thursday , February 2 2023

Examenul maturităţii a ajuns la final pentru cei peste 6.000 de elevi suceveni

Ieri s-a desfăşurat ultima probă a Bacalaureatului, la care au fost prezenţi doar 5.862 de elevi din 6.094 înscrişi. Dacă unii candidaţi au ieşit încântaţi de la această probă, alţii aveau câteva emoţii cu privire la rezultatele ce se vor urma să se afişeze marţi, 7 iulie

 bacalaureat


Ieri s-a desfăşurat ultima probă a Bacalaureatului, proba la alegere, la care au fost înscrişi 6.094 de elevi, însă doar 5.862 fiind prezenţi, 232 de candidaţi absentând de la susţinerea acestei probe. La ieşirea din examen, unii candidaţi erau mulţumiţi, iar alţii erau puţin dezamăgiţi de subiecte, însă convinşi că vor trece cu brio şi de această probă a BAC-ului.
Un elev al Colegiului Naţional “Stefan cel Mare” Suceava, ce a susţinut proba la fizică, a ieşit din examen foarte fericit, susţinând că nu este departe de punctajul maxim, adică de nota 10. “A fost foarte uşor, am rezolvat fiecare subiect foarte repede, însă cu multă precizie şi atenţie. După cum am calculat, şi sunt foarte sigur, o să iau nota maximă”, a declarat elevul de la “Stefan”. O colegă de-a sa, însă de la Colegiul Naţional “Petru Rareş“, ce a susţinut proba la Geografie, nu a fost foarte încântată de subiectele primite, însă a spus că le-a rezolvat pe toate. “Nu au fost cele mai frumoase subiecte, însă nu au fost de nerezolvat. Sunt convinsă că voi promova proba cu o notă destul de bună. Pe viitor doresc să intru la Academia de Poliţie la Bucureşti, însă mai am şi alte variante, în cazul unui eşec. O a doua opţiune este Scoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, iar ce-a de-a treia este Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava”, ne-a declarat eleva de la Colegiul Naţional “Petru Rareş“.
Un alt elev, de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”, ce a susţinut proba la logică, s-a declarat încântat de subiecte, spunând că au fost accesibile, ţinând cont că disciplina în cauză este studiată doar un an, în clasa a IX-a. “Primul subiect mi-a cam dat temă de gândire, însă l-am rezolvat într-un final, în timp ce restul a fost “floare la ureche”. Bine, trebuie să recunosc că şi pregătirea făcută la şcoală m-a ajutat”, a declarat elevul de la “Economic”.
ISJ Suceava a informat că la această probă nu s-a înregistrat niciun eveniment neplăcut, iar elevii prezenţi au susţinut proba în aceeaşi formulă, neexistând eliminări. Tot ISJ a informat, înaintea începerii probelor scrise că comisia judeţeană a aprobat, în cazul a doi candidaţi, susţinerea lucrărilor scrise în condiţii speciale – prin dictare. Cele două situaţii sunt în cazul unui elev de la Colegiul “Aleandru cel Bun” din Gura Humorului, care are mâna fracturată şi pentru un elev de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu Suceava care prezintă deficienţă neuromotorie.
Deşi elevii sunt încântaţi de cum au decurs cele trei probe scrise din cadrul Bacalaureatului, până la proba contrarie, adică până la afişarea rezultatelor, nu putem să presupunem nimic. Menţionăm că în ultimii ani, judeţul Suceava s-a clasat printre primele judeţe din ţară în ceea ce priveşte promovabilitatea la Bacalaureat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, la proba la alegere a profilului şi specializării s-au înscris 6.094 de candidaţi, din care 2.313 la biologie, 2.010 la geografie, 1.011 la disciplinele socio-umane, 274 la informatică şi 240 la fizică.
Rezultatele vor fi afişate în data de 7 iulie până la orele 12:00, iar între orele 12:00 şi 16:00 elevii nemulţumiţi pot depune contestaţii care vor fi soluţionate între 8 şi 9 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 10 iulie a.c. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Ministrul Mediului: ”Vom porni programul «Rabla local» în luna martie”. La Suceava, anul trecut, Primăria estima aproximativ 2.500 de beneficiari

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că programul “Rabla …