Friday , April 26 2024

Zilele Spitalului Judeţean Suceava – prilej pentru lansarea primei monografii a instituţiei, bilanţ şi proiecte de viitor

Marcarea primei ediţii a Zilelor Spitalului Judeţean Suceava a avut ca subiect de referinţă  publicarea unei monografii semnantă de doctorii Ioan Ieţcu şi Mihai Ardeleanu şi coordonată de managerul unităţii spitaliceşti, Vasile Rîmbu 

monografie spital 1 [800x600]

Cea dintâi dintre zilele Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou” Suceava  sărbătorită a fost sărbătorită ieri într-un cadru festiv, în sala “Dr. Vasile Andriu” a unităţii spitaliceşti sucevene unde au venit să participe la o lansare a volumului “File din istoria Spitalului Judeţean Suceava”, realizat de doctorii Ioan Ieţcu şi Mihai Ardeleanu, sub coordonarea managerului Spitalului, economist Vasile Rîmbu.  La invitaţia transmisă au participat medici din toate specialităţile, medici pensionari, asistenţi medicali, membri ai Comitetului Director şi ai Consiliului de Administraţie, reprezentanţi ai instituţiilor sanitare, ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi parlamentari suceveni. Preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, predecesorul său senatorul PNL Gheorghe Flutur dar şi cel care a asigurat conducerea Consiliului Judeţean mai înainte, actualul deputat PSD Gavril Mârza, au fost invitaţi să facă parte din prezidiul organizării aceste manifestări, alături de autorii deja numiţi ai monografiei, prefectul Constantin Harasim, deputaţii Sanda Maria Ardeleanu şi Ioan Bălan.monografie spital 2 [800x600]
In discursul de deschidere, managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că ziua unităţii medicale spitaliceşti, sărbătorită pentru prima oară în ziua de Sânziene, marchează 49 de ani de existenţă a clădirii noi a spitalului şi va deveni, în timp, o tradiţie.
“Azi vom privi înapoi, ne vom cinsti înaintaşii, ne vom mândri cu ceea ce suntem şi ne vom gândi spre viitor”, a spus Rîmbu care a mulţumit personalului medical al unităţii pentru contribuţia şi activitatea pe care a avut-o de-a lungul timpului astfel încât spitalul să ajungă la standardele actuale, dar şi medicilor pensionari şi foştilor directori ai instituţiei medicale sucevene, autorităţilor locale şi judeţene.
Rîmbu a mai spus că din anul 2009 şi până în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava s-au realizat mari investiţii în infrastructură, în dotări şi în personalul medical, în perioada amintită fiind angajaţi 67 de medici în diverse specialităţi, au fost reabilitate şi modernizate toate clădirile, secţiile şi compartimentele spitalului, iar Blocul Operator al unităţii, care are în componenţă 14 săli de operaţii, a fost adus la standardele secolului XXI prin dotările cu aparatură şi echipamente medicale.
Managerul Vasile Rîmbu a subliniat că printre obiectivele actualei conduceri a unităţii spitaliceşti se numără extinderea, modernizarea şi dotarea Unităţii de Primire a Urgenţelor, atragerea de cadre medicale în specialităţile deficitare, amenajarea, în conformitate cu cerinţele speciale, a unui heliport, înfiinţarea în parteneriat public- privat a unui Centru de Radioterapie, pentru care procedurile sunt în curs de desfăşurare, dezvoltarea parteneriatului cu cea de a doua mare reţea de spitale private din lume- ACIBADEM, dar şi dezvoltarea chirurgiei oncologice la Suceava.monografie spital 3 [800x600]
Doctorul Ioan Ieţcu: “Este sărbătoare azi şi pe uliţa noastră, în acest templu neo-hipocratic”
În cadrul manifestării dedicate împlinirii a 49 de ani de existenţă a clădirii noi a SJU Suceava a fost lansat şi volumul  “File din Istoria Spitalului “Sf. Ioan cel Nou” Suceava”, realizat la iniţiativa managerului spitalului, ce îi are ca autori pe renumiţii medicii suceveni Ioan Ieţcu şi Mihai Ardeleanu.
Totodată, au fost rostite mesaje ale unor medici care şi-au desfăşurat activitatea în acest spital, dar şi mesaje ale autorităţilor, iar în final au fost înmânate diplome şi distincţii atât medicilor pensionari, foştilor directori ai unităţii spitaliceşti, medicilor şefi de secţie şi asistenţilor şefi, foştilor şi actualilor membri ai Consiliului de Administraţie şi Comitetului Director, cât şi reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, care au contribuit la performanţele, modernizarea şi dezvoltarea acestui spital.
Medicul Ioan Ieţcu a realizat o prezentare a simbolisticii zilei de 24 iunie, precizând că în volumul la care a lucrat împreună cu medicul Mihai Ardeleanu s-a rescris “esenţa trecutului asistenţei medicale în ţinutul Sucevei”  conectată  cu prezentul instituţiei spitaliceşti sucevene.  “Este sărbătoare azi şi pe uliţa noastră, în acest templu neo-hipocratic în care slujim semizeului Hipocrate şi în care ne petrecem o treime până la o jumătate din viaţa noastră. Ziua de Sânziene este importantă din mai multe motive. Această zi dedicată a fi ziua spitalului nostru este de azi încolo începutul unei tradiţii datorate inspiratei opţiuni făcută de domnul director Râmbu. Pe lângă ziua de 2 iune, ziua de pomenire a Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, s-a mai consacrat încă o zi de sărbătoare, la 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, de fapt, aceasta înseamnă Sânzienele”, a spus medicul Ioan Ieţcu.Doctorul Ioan Ieţcu a spus că volumul cuprinde aspecte ale activităţii medicale din epoca modernă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, dar şi elemente privind asistenţa medicală în Suceava până la înfiinţarea spitalului nou. El a anunţat că va fi realizată şi tipărită o revistă medicală a Bucovinei, propunând, totodată, şi înfiinţarea unui muzeu al medicilor şi farmaciştilor din Bucovina.
Doctorul Mihai Ardeleanu: “această carte nu s-ar fi putut naşte dacă  toţi înaintaşii noştri nu ar fi muncit cu sârguinţă pentru acest spital”
Doctorul  Mihai Ardeleanu, coautor al volumului monografic  a declarat că această carte nu s-ar fi putut naşte “dacă  toţi înaintaşii noştri, dacă toţi contemporanii noştri, medici, cadre medicale medii, directori, membrii ai Consiliilor de Administraţie şi ai Consiliilor Directoare nu ar fi muncit cu sârguinţă pentru acest spital”.
“Din dragostea pentru această instituţie şi din dragostea pentru istorie, în general, nu putea să iasă decât o carte de istorie a spitalului Suceava. Noi ne-am păstrat, ca autori, o portiţă intitulând-o “File din istoria Spitalului Suceava. Este un început pe care, sigur, noi am fost destinaţi să-l inaugurăm. Este o acţiune care va continua, pentru că istoria se scrie în fiecare zi prin activităţile noastre, au scris-o, aşa cum am spus, înaintaşii noştri printr-o activitate prestigioasă în condiţii economice şi politice dificile, noi o continuăm, astăzi, în condiţiile date şi vom lăsa urmaşilor noştri o instituţie puternică, pe care va fi datoria lor să o cultive şi să o ridice în continuare”, a spus medicul Mihai Ardeleanu.
El a subliniat că munca celor doi autori reprezintă “un sondaj” în trecut, care nu a arătat decât o faţetă a activităţii spitalului, subliniind că, anul viitor, când se va împlini o jumătate de secol de existenţă a spitalului nou, se va realiza o ediţie “mai bine organizată”.
“În anul 2019, când se vor împlini 400 de ani de la prima clădire cu destinaţie exclusiv medicală din teritoriul românesc, mai veche decât Colţea sau Sf. Spiridon, dacă ne va învrednici marele regizor, vom face o manifestare şi mai frumoasă”, a mai spus medicul sucevean, referindu-se, desigur la Providenţă.
Declaraţii de apreciere de la oamenii politici care au condus Consiliul Judeţean în anii când Spitalul s-a pus pe picioare
Au transmis scurte declaraţii de apreciere pentru munca celor care zi de zi, lună de lună şi an de an au transformat activitatea medicală de la Spitalul Judeţean Suceava din una de rutină cu mijloacele date, în cea care se desfăşoară astăzi, la un nivel comparabil cu cea de la marile instituţii spitaliceşti din ţară. Tinta ar fi o echilibrare a nivelului cu un spital de talia celui de la Târgu Mureş. Sunt însă lucruri de făcut în continuare şi, foarte important, la întâlnirea de ieri din sala “Dr. Vasile Andriu, au participat toţi preşedinţii de Consiliu judeţean Suceava, foşti sau în în funcţie care au marcat dezvoltarea instituţiei spitaliceşti – deputatul acum Gavril Mârza, senatorul Gheorghe Flutur şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor, la fel şi prefectul judeţului, Constantin Harasim. In faţa unei treceri în revistă plină de acuraţeţe prezentată de managerul Vasile Rîmbu, cei trei oameni politici care şi-au adus contribuţia prin funcţiile deţinute la transformarea Spitalului Judeţean din Suceava într-un reper important pe harta unităţilor spitaliceşti din România şi-au dat mâna la modul abstract, apreciind că pentru construirea unui sistem de sănătate performant în România, s-ar impune dezbrăcarea salopetei politice şi îmbrăcarea halatului alb.
O provocare lansată de managerul Vasile Râmbu pentru cei prezenţi ieri la acţiunea prilejuită de lansarea monografiei Spitalului Judeţean în casdrul manifestărilor care se doresc a fi permanentizate, o reprezintă suita de cifre care reprezintă milioane de euro investite în ultimii ani pentru ca principala unitate spitalicească a judeţului să arate aşa cum se prezintă astăzi. In ultimii ani, a explicat Vasile Rîmbu, s-au făcut eforturi formidabile din partea administraţiei judeţene şi locale, din parte oamenilor din Suceava care au ajuns în funcţii guvernamentale cu răspundere, cum este cazul doctorului Cristian Irimie, ce a deţinut funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii şi care a obţinut pentru judeţul nostru şi pentru spitalul judeţean oportunităţi importante. Preşedintele CJ Gheorghe Flutur, actual senator, s-a implicat, la fel ca şi colegii săi Gavril Mîrza şi Ioan Cătălin Nechifor. Dar este cert că anul acesta, calculându-se o medie pe ultimii ani, cea mai mare contribuţie pentru modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, ca sursă de bani pentru investiţii, în proporţie de peste 50% revine chiar unităţii ca atare, care a ştiut să îşi drămuiască banii alocaţi, fondurile repartizate şi orice venit încasat, care să nu se piardă în van, ci să fie folosiţi pentru noi investiţii. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …