Sunday , May 19 2024

“Vom încerca să compensăm pierderile suferite de USV în urma evaluării şi clasificării universităţilor din 2011”

costoiu

A declarat, ieri, la Suceava, Mihnea Cosmin Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Stiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică 

Mihnea Cosmin Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Stiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică a declarat, ieri, la Suceava, că Universitatea “Stefan cel Mare” a avut de suferut pe nedrept în urma procesului de evaluare şi clasificare a universităţilor din 2011 iar acum, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va face demersuri de aşa manieră ca nedreptatea produsă atunci să nu se mai repete în cadrul noului proces de evaluare care va fi unul transparent, discuţiile pe această temă începând chiar la USV în acest sfârşit de săptămână în cadrul Consiliului Naşional al Rectorilor
“In 2011 a fost realizat procesul de evaluare şi clasificare a universităţilor, a cărui majoră problemă a fost lipsa transparenţei. Din nefericire atunci au fost foarte puţini cei care au spus că nu este un lucru corect. Eu am fost printre aceia şi aceasta în calitate de rector al Universităţii Politehnice din Bucureşti, care a avut de câştigat în urma acestui proces de clasificare. Universitatea din Suceava este printre puţinele universităţi din ţară care s-au realiat câtorva voci care cum au fost cele a doamnei ministru Andronescu şi a domnului ministru Marga, dar şi noi cei de faţă precum şi cea a domnului rector Adrian Graur. Mai mult a fost şi decizia Universităţii din Suceava de a contesta în instanţă, această clasificare. USV a câştigat în instanţă dar n-ar fi trebuit să se ajungă acolo – nici Universitatea să dea în judecată şi nici Ministerul să fie pus în postura de a pierde”, a declarat ministrul Costoiu.
El a mai spus că nici în acest moment nu există la minister, şi sunt căutate de nouă luni de zile, documentele care să ateste criteriile după care a fost selectată agenţia cu care s-a lucrat la evaluare şi care acum susţine că nu a lucrat pentru Minister şi nu îşi asumă responsabilitatea pentru evaluarea făcută în 2011. Ordinul ministrului de la acea vreme privind clasificarea universităţilor este anulat în instanţă. “Trebuie să începem o nouă procedură de evaluare şi clasificare, iar astăzi pe ordinea de zi a Consiliului Naţional al Rectorilor de aici de la Suceava va fi şi acest punct, ca o primă discuţie. Ne dorim să stabilim transparent, care sunt criteriile pe baza cărora se va face clasificare şi ierarhizarea universităţillor. Va trebui să vedem şi dacă putem compara programe de studii total diferite – educaţie fizică şi sport cu informatica, un program de medicină cu un program de comunicare? Trebuie să stabilim bine toate aceste lucruri. Nu putem spune care vor fi criteriile, dar în orice caz activitatea de cercetare va fi un element luat în considerare”, a mai spus Mihnea Costoiu, care a arătat că începând cu anul universitar 2014 – 2015 această clasificare nouă va fi realizată şi va produce efecte. Până atunci trebuie colectate datele de la universităţi şi realizată evaluarea propriuzisă. Universitatea din Suceava nu este singura care a avut de suferit, mai sunt şi altele şi de aceea începând din acest an şi în anul viitor vom încerca să compensăm aceste pierderi, a mai spus ministrul Costoiu. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …