VIDEO: Caprioara incurcata intr-o plasa de gard, salvata si condusa cu autospeciala pana in padure de pompierii din Siret

12/01/19 ora:3:03pm

O misiune mai aparte a pompierilor militari suceveni, de la Garda de Intervenție Siret. Sâmbătă, în jurul prânzului, un cetățean din orașul Siret a semnalat la 112 că în grădina sa se află o căprioară. Aceasta s-a agățat într-o plasă de gard și se zbătea, speriată, fără să poată scăpa. Pompierii militari au ajuns la fața locului și au eliberat bietul animal din lațul făcut de gard.

Apoi, salvatorii au „plimbat-o” puțin cu autospeciala roșie, până la pădurea din marginea orașului, unde au eliberat-o. Din fericire, a fost o misiune la care pompierii au intervenit, cu toții, cu zâmbetul pe buze, dar cu aceeași satisfacție a reușitei, transmite ISU Suceava.