Unitatea de Primire Urgente, luata cu asalt de sucevenii gripati

24/01/20 ora:4:10pm

Zece pacienti sunt internati in sectia de Boli Infectioase a spitalului sucevean. Alti patru au primit tratament la domiciliu

De cateva zile, sala de asteptare a Unitatii de Primire Urgente din cadrul Spitalului Judetean Suceava este neicapatoare pentru pacientii cu afectiuni respiratorii. Ingrijorarea cadrelor medicale este cu atat mai mare deoarece de la zi la zi, creste numarul celor diagnosticati cu gripa. Doar in cursul saptamanii trecute au mai primit acest diagnostic inca 14 pacienti iar in cursul acestei saptamani au fost zilnic suceveni cu afectiuni respiratorii. Cei mai afectati de gripa, sunt cei cu varsta cuprinsa intre 15 si 49 de ani, dar au fost si copii cu varsta intre doi si patru ani si chiar nou nascuti, diagnosticati cu gripa. “Numarul pacientilor cu gripa este in crestere si estimam ca va fi sim ai mare in perioada urmatoare”, a declarant medical Mircea Macovei, director medical la Spitalul Judetean Suceava.

De la debutul campaniei de vaccinare antigripala, la nivelul judetului nostrum au fost vaccinate aproape 40.000 de persoane, mai exact 38.576 de suceveni au primit vaccine antigripal gratuit.

Din cauza creșterii numărului de infecții respiratorii acute și a celor de gripă, reprezentanții DSP cât și medicii de familie fac apel către populație pentru aplicarea cu rigurozitate a recomandărilor specialiștilor pentru evitareaîmbolnăvirilor și a răspândirii virusului gripal. In primul rând se recomandă consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare cât și izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei, evitarea aglomeraţiilor și evitarea contactului cu persoanele bolnave. Trebuie păstrată distanța de cel puțin un metru față de persoanele bolnave care tușesc sau strănută. Pe lista cu recomandări se află și utilizarea de batiste de unică folosință și aruncarea acestora la coșul de gunoi după utilizare, spălarea frecventă, cu apă caldă și săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tușim, ne suflăm nasul și înainte de a mânca, în vederea reducerii răspândirii virusului. Trebuie avută în vedere creșterea rezistenței generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C, fructe și legume cât și aerisirea încăperilor.  Specialiștii mai recomandă îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului, evitarea staționării în frig timp îndelungat, purtarea echipamentului de protecție adecvat, cum ar fi măști, mănuși, halate, de către vizitatori și personalul medical, cât și triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico- sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie, dar și continuarea vaccinării antigripale. “Avertizăm populația că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei și recomandăm evitarea automedicației. În cazul apariției simptomelor de boală, se recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării și instituirii tratamentului corect”, susțin specialiștii din cadrul DSP Suceava. (C.R.)