Saturday , April 27 2024

Un majorat la care 23 de tineri se distrau într-o cabană din Prisaca Dornei a fost întrerupt de un incendiu

incendiu radauti anvelope 1 [800x600]

O cabană din Prisaca Dornei, comuna Vama, în care 23 de tineri se distrau la un majorat a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au reuşit să intervină la timp, doar un minor de 17 ani lovindu-se la antebraţul drept 

Militarii Detaşamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.30, au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din satul Prisaca Dornei, comuna Vama. In momentul izbucnirii incendiului, în interiorul cabanei erau 23 de tineri din zona Câmpulung Moldovenesc, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, precum şi trei adulţi, între 35 şi 45 de ani.
La sosirea echipajelor, ardea acoperişul din lemn, cu învelitoare din tablă şi peretele din jurul coşului de fum, existând pericolul de propagare la întreaga cabană şi la anexele acesteia. Unul dintre tineri, în vârstă de 17 ani, a suferit un traumatism la antebraţul drept. Pompierii paramedici SMURD i-au acordat primul ajutor medical, după care l-au transportat la spital. Incendiul a fost stins la ora 03.05. Au ars circa 30 de metri pătraţi din acoperiş şi 12 metri pătraţi din perete. S-au degradat tavanele din rigips, faţada, circa 30 de metri pătraţi de tablă şi alte elemente de construcţei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile. Pompierii au salvat cabana şi anexele vecine. (C.Z.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …

One comment

  1. Doamne iartă-mă, dar majorat în postul mare?!